Interviu cu Ramona Mănescu, fostul ministru al Transporturilor (I) „Nu văd niciun avantaj pentru Constanţa prin transferul Portului. Oamenii îşi vor pierde locurile de muncă”

Ramona Mănescu, fostul ministru al Transporturilor, vorbeşte, într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, despre proiectul privind transferul unui pachet de 13% din acţiunile Portului Constanţa de la Ministerul Transporturilor la administraţia Mazăre. Liberala mărturiseşte că premierul Victor Ponta i-a solicitat să facă demersurile pentru ca planurile primarului Radu Mazăre privind Portul Constanţa să se concretizeze, dar menţionează că a refuzat asta pentru că ar fi împotriva interesului naţional.
Publicăm, în ediţia de astăzi, prima parte a acestui interviu.


Spuneţi-mi, în calitate de fost ministru al Transporturilor, cât de oportună consideraţi că este schimbarea acţionariatului CNAPMC şi trecerea unui pachet de 13%  sub „umbrela” administraţiei Mazăre?

Ca fost ministru al Transporturilor - şi am zis asta şi atunci când eram ministru - trebuie să spun că nu sunt de acord cu această trecere a unui număr de acţiuni la Consiliul Local Constanţa. Consiliul Local are deja 20% şi cred că este suficient, mai ales ţinând cont de faptul că implicarea Consiliului Local în dezvoltarea Portului Constanţa a fost zero. Nu cred că un număr mai mare de acţiuni va aduce vreun beneficiu Portului Constanţa sau constănţenilor, prin Portul Constanţa.
Pe de altă parte, Portul Constanţa este parte a unui sistem foarte amplu, care înseamnă interconectare cu Hinterland-ul, cu Dunărea, cu cele 16 porturi care sunt la Dunăre, cu reţeaua europeană de transport. Este o strategie de transport care trebuie neapărat coordonată, pentru a fi eficientă, de Ministerul Transporturilor, pentru că nu vorbim despre port ca entitate separată de toate celelalte moduri de transport. Vorbim de port în contextul în care portul trebuie să dezvolte capabilităţi logistice, terminale care trebuie să se conecteze şi pe feroviar şi pe rutier cu celelalte moduri de transport. Este, deci, un sistem foarte amplu, foarte complex de care trebuie să ţinem cont.
În altă ordine de idei, Portul Constanţa nu înseamnă doar activităţile comerciale care se desfăşoară aici. Înseamnă componenta de securitate militară, componenta de securitate energetică, înseamnă foarte multe alte domenii conexe, implicate în Portul Constanţa. Există un masterplan, o strategie de dezvoltare. Aceasta presupune dezvoltarea portului în viitorul apropiat şi în perioada de după şi vorbim de sume foarte mari. Vorbim despre fonduri europene, pe de o parte, pentru care trebuie neapărat asigurată cofinanţarea. Până în momentul acesta, cofinanţarea a fost asigurată 100% din bugetul Ministerului Transporturilor. Dar vorbim şi despre atragerea altor proiecte de investiţii, parteneri strategici, străini, care sa vină să investească în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, de preferinţă, pentru că un partener strategic care vine şi investeşte sute de milioane de euro vrea să aibă un partener puternic, pe măsură. Nu poate avea un partener - cu tot respectul pentru Consiliul Local, -al cărui buget este de maximum 150 de milioane de euro pe an şi nici să îl considere partener egal în proiecte de 400, 500 de milioane de euro, pe termen lung. Nu putem face asta pentru că în felul acesta niciun proiect mare nu se va putea dezvolta.
În mod eronat este utilizată această temă şi primarul Mazăre încearcă să-şi atragă simpatia locuitorilor spunându-le că le va aduce ceva în plus din activitatea Portului Constanţa. Că le scădea preţul la gigacalorie, că le va da mai multe pachete persoanelor defavorizate. Nu poate face acest lucru. În momentul acesta, Portul Constanţa nu produce profit. Orice venit al portului, în mod obligatoriu, prin lege trebuie reinvestit în port. Am venit din activitatea portuară, venitul acela trebuie reinvestit tot în dezvoltarea portului, pentru dezvoltarea activităţii portuare. Deci, nu pot să iau bani care prin lege sunt destinaţi dezvoltării portuare să-i duc pentru apă canal, sau pentru iluminat public sau pentru pachete. Este o deturnare de fonduri, lucru care nu se poate întâmpla. Niciodată Curtea de Conturi nu va da descărcare de gestiune pentru o astfel de manevră. Este ilegal, nu poţi face acest lucru. De-asta spun că în mod eronat, dar în mod intenţionat eronat domnul Mazăre foloseşte această temă pentru a sensibiliza constănţenii.
Domnul Mazăre a avut din plin ocazia până acum ca în baza celor 20% de acţiuni deţinute în Portul Constanţa să creeze mai multe locuri de muncă, să atragă investitori, să facă ceva în plus pentru constănţeni. Dacă într-adevăr îşi dorea lucrul acesta putea să o facă. Mai mult, Consiliul de Administraţie este PSD. Orice decizie, bună, rea este luată de PSD. Deci, dacă ar vrea să facă ceva pentru constănţeni ar putea să o facă. Ar fi putut s-o facă din 2008 până astăzi. Nu i-a oprit nimeni. A fost la îndemâna lor să facă acest lucru. Dar nu au facut-o (n.r. Mazăre şi CA-ul Portului Constanţa). Ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că Portul Constanţa nu este, din punctul lor de vedere, un mod de a crea locuri de muncă, de a ajuta constănţenii şi de a ajuta Constanţa în vreun fel. Nu! Probabil au alte interese şi acestea nu sunt declarate.

Care ar fi raţiunea, miza acestui transfer de acţiuni la municipalitatea constănţeană?

Eu nu pot să mă pun în pielea domnului Mazăre. Eu nu văd niciun avantaj pentru Constanţa prin acest transfer. Dimpotrivă! Oamenii îşi vor pierde locurile de muncă, pentru că CLM Constanţa nu va fi capabil să susţină investiţiile majore din Portul Constanţa. Nesusţinând investiţiile şi având un management prost, pe care ei îl păstoresc de ani de zile, Portul Constanţa şi operatorii vor avea o situaţie din ce în ce mai rea din punct de vedere economic şi atunci oamenii îşi vor pierde locurile de muncă. Oamenii aceia sunt constănţeni. Noi despre constănţeni vorbim, nu despre altcineva. Nu văd care ar fi interesul unui primar care pretinde că ţine la constănţeni şi la acest oraş să facă un astfel de lucru, care aproape că ar duce la falimentarea portului.
Interesele transferului sunt contrare intereselor constănţenilor şi ale portului.


Aveaţi cunoştinţă, în perioada în care aţi fost ministru al Transporturilor, de o hotărâre de guvern sau de o ordonanţă de urgenţă care să creeze cadrul legislativ pentru acest transfer de acţiuni?

Eu am fost solicitată de premier să fac acest demers, să pregătesc documentele. Nu am făcut acest lucru, pentru că am încercat să îi explic şi premierului că nu cred - nu am crezut atunci, nu cred nici acum - că nu este un demers bun. Am considerat şi atunci, consider şi acum că orice modificare în administrare ar trebui discutată în Consiliul Superior de Apărare a Ţării. Nu cred că acest lucru se poate face prin hotărâre de guvern sau ordonanţă de urgenţă, ci trebuie dezbătut în Parlament şi trebuie făcută o lege. Dar într-adevăr premierul mi-a cerut acest lucru. Nu am dat curs solicitării, pentru că opinia mea a fost alta decât a dumnealui şi a domnului Mazăre şi am spus-o şi atunci. Nu cred că este un demers corect pentru România, corect pentru Constanţa şi corect faţă de constănţeni.

Aţi avut probleme cu premierul, ulterior, din cauza acestui refuz?

N-am avut probleme în sensul în care să-mi reproşeze în faţă. Sigur că nu cred că a fost o chestiune care să-i convină (n.r. faptul că nu a făcut demersurile solicitate). Probabil că nu i-a convenit nici faptul că nu am vrut să dau porturile de la Dunăre la consiliilor locale, aşa cum sunt convinsă că foarte multe din deciziile pe care le-am luat nu au convenit. Eu am preferat să respect legea şi, ca ministru al Transporturilor, am înţeles că trebuie să protejez interesul naţional şi dacă vorbim despre Portul Constanţa, vorbim de banii fiecăruia dintre noi, pentru că Portul Constanţa n-a apărut peste noapte şi nu a fost construit de administraţia municipiului Constanţa, ci din bugetul de stat în decursul mai multor ani. Am înţeles că acest bun şi interesul naţional trebuie protejate în toate modurile posibile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fani

04 May, 2014 09:32

Greseste Doamna !Constanta a avut de castigat enorm in privinta voturilor primite tocmai de cei care au "distrus" definitiv cateva sute de fabrici si unitati industriale ...In concluzie ,disparitia altor locuri de munca va conving"retardatii" sa-i voteze mai abitir !

Articole asemanatoare

Fiul fostului ministru de Externe Ramona Mănescu, agresat la Constanța. Condamnare definitivă!

22 Sep 2023 2242

Fiul fostului ministru de Externe Ramona Mănescu, agresat pe litoral. Ce s-a întâmplat

13 Aug 2020 1937

Viorica Dăncilă merge în SUA pentru fotografii de campanie, alături de Teodorovici și Mănescu

15 Sep 2019 2244

Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, și-a înaintat demisia din ALDE

28 Aug 2019 1746

ALDE iese din Guvern. Mănescu, în continuare la şefia Ministerului Afacerilor Externe

27 Aug 2019 1558

Doi constănțeni în Guvernul Dăncilă Moga și Mănescu preiau MAI și MAE

14 Jul 2019 4548

Eleve de la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța, premiate la Gala "O ţară. O sută de ani. Mii de valori"

10 Dec 2018 2563

Premieră Ziua Portului Constanța, la Parlamentul European. Memorandum, între porturile Constanța și Anaklia (galerie foto)

07 Jun 2018 2391

riseproject.ro Orașul subteran - Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare în tandem cu mafia retrocedărilor

14 Feb 2017 4217

Ramona Mănescu nu dă mandatul de eurodeputat pe cel de primar „Îmi este mai uşor să promovez interesele Constanţei“

14 Sep 2015 3323

Liderii Gorghiu și Blaga, pe litoral „PNL Constanța 1990-2015”

10 Jun 2015 2544

Știripesurse.ro EXCLUSIV! Pe cine vor să pună liberalii în locul lui Mazăre

18 Apr 2015 2831

Europarlamentarul Ramona Mănescu, despre intrarea României în Schengen „Nu poţi să accepţi sclavagism sau colonialism modern“

30 Mar 2015 2220

Săptămâna şi candidatul Ramona Mănescu, tentată să intre în cursa internă a PNL pentru Primăria Constanţa

30 Mar 2015 6690

Ramona Mănescu a explicat de ce a refuzat transferul acţiunilor portului la administraţia Mazăre

29 Mar 2015 2927