Într-o săptămână, s-au aplicat peste 60.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.300.000 de lei

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii au constatat peste 7.000 de infracțiuni și au aplicat peste 60.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.300.000 de lei.

În perioada 5 – 11 august, Poliția Română a acționat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel că 10.124 de poliţişti și-au desfășurat activitatea în teren.

La acțiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

În urma activităților, au fost constatate 7.217 infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 1.132 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 4.091 de persoane, iar alte 95 de persoane urmărite, dintre care 78 la nivel național și 17 la nivel internațional, au fost depistate.

De asemenea, au fost aplicate 60.558 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.308.833 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 729.230 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 9.768 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 1.143 pentru fapte de natură economică.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 47.417 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 349 pentru consum de alcool şi 18.417 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 2.855 de permise de conducere, dintre care 412 pentru consum de alcool și 720 pentru viteză şi au retras 1.105 certificate de înmatriculare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 443

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 400

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 617

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 314

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 564

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1458

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 698

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 532

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 811

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 300

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 386

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 521

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 722

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 604

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 772