Iubirea în toate formele ei, pe scena Teatrului de Stat Constanţa (galerie foto)

Ultimul weekend al lunii februarie, weekend-ul iubirii, aduce pe scenă tematica reală, contemporană, tematica istorică şi tematica romantică, prin trei spectacole în care publicul poate trăi empatic dragostea alături de artiști, în moduri diferite.
 
Vineri, 22 februarie, de la ora 19.00, se joacă din nou „PALIATIV”, un spectacol din dramaturgia contemporană românească, nerecomandat publicului sub 16 ani.

Tânărul dramaturg Radu Popescu aduce pe scenă spitalul, o lume pe care o cunoaște din interior, pentru că el însuși a fost medic chirurg înainte de a se dedica teatrului.

Aproape toate personajele sunt doctori, oameni ca noi, care, printre multele operații efectuate pe trupurile altora, au suferit și ei deformări ale creierelor și sufletelor. Unii privesc oamenii de pe masa de operație ca pe niște obiecte, părându-li-se normală și salutară percepția.
În alții puterea de viață și de moarte asupra oamenilor a declanșat nebunia de a se crede Dumnezei.

Ei modelează sistemul după chipul și asemănarea lor și îl fac să funcționeze mai departe, neclintit în fața oricărei tragedii. Ei reprezintă modelele de succes și lecturile obligatorii pentru generațiile următoare, făcând din ideea de schimbare un ideal și o utopie. 

Sensurile din dicționar ale cuvântului PALIATIV sunt următoarele:

1. Medicament sau tratament care ameliorează sau înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără a-i suprima cauza.

2. Figurat: Soluție sau măsură care rezolvă temporar sau aparent o situație dificilă.


Regia este semnată de Cristian Gheorghe, iar scenografia, de Lăcrămioara Dumitrașcu. În distribuție, Adrian Dumitrescu, Alina Manțu, Cosmina Soare, Andrei Cantaragiu, Edi Vacariu, Cosmin Mihale, Ana-Maria Ştefan.
 

 Sâmbătă, 23 februarie, de la ora 19:00,  revine cea mai recentă premieră a TSC, „Inima Reginei Maria”,  un spectacol-manifest care dă multora prilejul să afle cum s-a ajuns până la miraculoasa Mare Unire din 1918, în condiţiile în care toate circumstanţele păreau defavorabile ţării noastre.

Ceea ce scenaristul Radu Aldulescu şi regizoarea Alina Hiristea subliniază cu asupra de măsură în prima parte a spectacolului este protecţia divină pe care România a avut-o, minunea Dumnezeiască ce poate fi explicată, e adevărat, printr-o înlănţuire logică de fapte precise, dar pe care orice român ce ştie puţină istorie o resimte ca miraculoasă.

Vraja acestei prime părţi este ruptă de apariţia bolşevicilor, care instaurează teroarea şi fac din România o puşcărie. Bolşevismul, comunismul, ceauşismul, universul concentraţionar, Revoluţia, iliescismul, mineriadele, consumerismul se perindă pe scenă, iar pe fundal rămâne imaginea Reginei Maria care, de dincolo de moarte, pare că veghează poporul român şi îl îndeamnă să-şi păstreze fiinţa şi să-şi onoreze martirii.

Consultant artistic onorific al acestui spectacol este maestrul Emil Boroghină, iar asistent de regie este Laurențiu Tudor. Decorurile au fost concepute de Cosmin Hiristea, costumele, de Raluca Negoescu, iar muzica poartă semnăturile Andreea Vâță - Dienes și Marius Roje. Mișcarea scenică a fost coordonată de Ibi Cristea, iar proiecțiile video au fost create de Iulia Pană.

În distribuție: Dana Dumitrescu, Remus Archip, Nina Udrescu, Cristina Oprean, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu, Marian Adochiței, Liviu Manolache, Cosmin Mihale, Laura Iordan Adrian, Liliana Cazan, Alina Manțu, Florentin Roman, Adrian Dumitrescu și studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța.
 
Duminică, 24 februarie. de la ora 19:00, chiar de DRAGOBETE, vom trăi iubirea „DESCULŢ ÎN PARC”,  prin faimoasa comedie a dramaturgului american Neil Simon, devenită celebră prin ecranizarea din 1967, cu Robert Redford, Jane Fonda şi Charles Boyer.
Pe scena constănţeană, Liviu Manolache este regizorul, dar şi interpretul unuia dintre rolurile principale.

Alături de el îi veţi putea aplauda pe Nina Udrescu, Florina Stănculeţ, Tani Ştefu şi Gelu Ciobanu, care vă vor arăta că în viață sunt momente în care precauția și sobrietatea trebuie lăsate la o parte, căci nimic nu egalează plăcerea de a umbla desculț în parc, fără să-ți pese cine te vede și ce se poate întâmpla...

Scenografia spectacolului este concepută de Eugenia Tărășescu Jianu.
 
Biletele pentru spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate și ONLINE, prin intermediul website-ului

www.teatruldestatconstanta.ro .

Sursa foto: Teatrul de Stat Constanţa

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 590

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 539

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 483

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1053

„Trilogia Belgrădeană” și „Logodnă relativă”, doza de emoție și comedie, la final de săptămână, la Teatrul de Stat Constanța

07 Feb 2024 704

Jean Ionescu și amintirea omului măreț atât ca actor, cât și ca director al Teatrului de Stat Constanța

15 Jan 2024 797

Retrospectivă 2023 Un an bogat în activități culturale la Constanța. De la spectacole de teatru și vernisaje la proiecția documentarului „FLAVOURS OF ROMANIA-DOBROGEA”

28 Dec 2023 1016

Personalități Constanța Marieta Mihalcea, o prezență grațioasă pe scena teatrului de la malul mării

13 Dec 2023 967

Teatrul de Stat Constanța aduce publicul din București la malul mării, în cadrul programului „Autostrada spre Teatru”

01 Dec 2023 1027

La mulți ani, Petre Lupu! Cariera actorului a început la Teatrul de Stat Constanța

02 Nov 2023 1185

Actrița Teodora Mareș la ceas aniversar. A câștigat două premii la festivaluri de film la Costinești

26 Oct 2023 1336

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la lansarea unui proiect adresat educației

19 Oct 2023 527

Spectacolul „Logodnă relativă” a Teatrului de Stat Constanța încheie a cincea săptămână a SEAS

12 Aug 2023 1020

Eugen Mazilu ar fi împlinit 74 de ani. Peste trei decenii puse în slujba Teatrului de Stat Constanța

09 Aug 2023 1472

Certificat de urbanism pentru Teatrul de Stat Constanța

09 Aug 2023 1081