Judecătoarea Elena Poiană, trimisă în judecată în stare de arest

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe Elena Poiană, la data faptei judecător în cadrul Tribunalului Harghita, fost președinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„La data de 19 august 2015, inculpata Poiană Elena, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Harghita, a pretins de la o persoană (denunțător în cauză) suma de 10.000 lei, pentru a dispune soluționarea favorabilă a contestației formulate de două persoane arestate preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, împotriva unei încheieri pronunțate de Judecătoria Miercurea Ciuc, hotărâre prin care judecătorul de cameră preliminară a respins solicitarea celor doi de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive.
 
După ce s-a asigurat de disponibilitatea denunțătorului de a remite suma de bani, prin încheierea din data de 20 august 2015, judecătorul Poiană Elena a admis contestația respectivă pe care a desființat-o și a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, dispunând totodată punerea de îndată în libertate a celor două persoane.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Alba Brașov, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Citește și Judecătoarea Elena Poiană, suspendată din funcţie de CSM
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de masă Gala premiilor FRTM. Constanța, reprezentată în Top 10 intern pe 2022 (GALERIE FOTO)

27 Dec 2022 1841

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Alexandru Doicescu (galerie foto)

04 Jan 2020 4194

Comunicat de presă Târgul Toamnei, un real succes al Primăriei Ovidiu. Zeci de localnici s-au distrat pe cinste (galerie foto)

19 Oct 2017 2710

Iniţiativă unică pentru producătorii agricoli Asociaţia „Poiana lui Ovidiu“ prinde viaţă la Târgul Toamnei

09 Oct 2017 3526

Judecătoarea Elena Poiană, suspendată din funcţie de CSM

22 Feb 2016 1466

Judecătoarea Elena Poiană, arestată preventiv

17 Feb 2016 1805

UPDATE-Judecătoarea Poiană, reținută de DNA

17 Feb 2016 2013

Sfârşit tragic pentru mătuşa fetelor moarte de frig în pădure

19 Oct 2015 1565

UPDATE. Traian Băsescu așteptat la Congresul Extraordinar al PNȚCD „PNȚCD trebuie să revină el însuși un grup parlamentar"

27 Sep 2014 2142