Judecătorul Stan Mustaţă, ridicat de DNA pentru luare de mită, a avut în atenţie şi retrocedările din Constanţa

Judecătorul Stan Mustaţă, membru în completul de judecată care avea astăzi termen în dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu, a fost ridicat marţi dimineaţă de procurorii DNA, cu mandat de aducere, chiar de la sediul Curţii de Apel Bucureşti. Magistratul este suspectat de luare de mită.
Interesant, Mustaţă a avut în atenţie şi dosarul „Retrocedările din Constanţa”, unde procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuirea „nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză”. La termenul din data de 29 octombrie 2013, completul de judecată 17F Continuitate al Curţii de Apel Bucureşti (care judecă dosarul retrocedărilor) a fost condus de judecătorul Stan Mustaţă.

UPDATE

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale față Mustaţă Stan, judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi alte cinci persoane, între care un grefier de la aceeaşi instanţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocatul Poporului a verificat situația fostului judecător Stan Mustață, decedat în timpul detenției. Ce nereguli au fost constatate

07 Sep 2018 1853

A murit unul dintre cei mai cunoscuţi judecători din România! A analizat Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

10 Aug 2018 3176

Anchetă a Administrației Naționale a Penitenciarelor după decesul fostului judecător Stan Mustață

09 Aug 2018 1477

Fostul judecător Stan Mustaţă a murit în urma unui infarct miocardic. Fostul magistrat se afla în închisoare pentru luare de mită

09 Aug 2018 2017

Veste proastă pentru unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa!

26 Oct 2017 3439

Opt ani de închisoare pentru unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. Acum solicită revizuirea

04 Sep 2017 3396

Fostul judecător Stan Mustață, condamnat definitiv la 8 ani și jumătate de închisoare

11 May 2016 2186

Interceptările SRI, menţinute în dosarul lui Stan Mustaţă! I-a judecat pe Radu Mazăre şi pe Nicuşor Constantinescu

15 Apr 2016 4197

Fragmente din filajele DNA în dosarul judecătorului Mustaţă, audiate, în şedinţă publică

27 Dec 2015 2973

Ce a decis Curtea Supremă în dosarul judecătorului Stan Mustaţă, condamnat la un deceniu de puşcărie

08 Dec 2015 2692

A băut o cafea cu Traian Băsescu Fostul judecător din Dosarul Retrocedărilor cere să vadă cum l-a filat DNA

16 Oct 2015 4532

Unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, veste bună de la Curtea Supremă

12 Aug 2015 2430

Veste bună pentru Stan Mustaţă, fostul judecător al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa

11 Aug 2015 2492

Pe mâna cui a intrat Stan Mustaţă, fostul judecător al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa

14 Jul 2015 5844

I-a judecat pe greii Constanţei Magistratul care a băut cafea cu Traian Băsescu a luat peste un deceniu de temniţă (rechizitoriu + document)

25 Apr 2015 3360