Klaus Iohannis, declarații după adoptarea bugetului propus de PSD-ALDE „Acest buget reprezintă cel mai elocvent exemplu al unei guvernări care amanetează viitorul românilor”




Klaus Iohannis a reacționat în urma adoptării bugetului propus de coaliția PSD-ALDE. Președintele spune că bugetul „amanetează viitorul românilor”.

Redăm mai jos comunicatul oficial:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că bugetul propus de PSD-ALDE, și adoptat astăzi de Parlament, arată disprețul total al coaliției majoritare față de așteptările românilor, care vor o guvernare responsabilă și credibilă, preocupată de nevoile reale ale oamenilor. La nivelul Executivului, însă, lucrurile sunt complet diferite față de ceea ce își doresc cetățenii, iar acest buget reprezintă cel mai elocvent exemplu al unei guvernări care amanetează viitorul românilor.

Cu o abordare rigidă și autoritară, PSD-ALDE a venit în Parlament, cu o întârziere nepermis de mare față de termenul legal, cu un buget care nu poate fi executat. Întârzierea fără precedent a bugetului arată, de fapt, lipsa de soluții reale ale guvernării în raport cu promisiunile făcute.

În pofida încercării PSD de a adopta pe repede înainte acest buget, Partidul Național Liberal a reușit să treacă un amendament care aduce beneficii reale pentru milioane de familii din România: majorarea semnificativă a alocațiilor pentru copii. Este o victorie importantă a opoziției, care ar fi putut să nu rămână singulară, dacă majoritatea PSD-ALDE ar fi fost interesată în mod real de a identifica acele măsuri care să conducă la prosperitate și la o viață mai bună pentru români.

Bazat pe surse de finanțare speculative, bugetul PSD-ALDE neglijează persoanele cu dizabilități și copiii orfani. PSD nu doar că ignoră situația persoanelor cu dizabilități, dar pedepsește într-un mod cinic sute de mii de persoane cu dizabilități grave, precum și familiile acestora. În bugetul PSD-ALDE pe 2019, cheltuielile pentru persoanele cu dizabilități sunt lăsate integral în sarcina autorităților locale. În contextul situației critice în care sunt aduse autoritățile locale în ceea ce privește alocările bugetare, există riscul imposibilității de plată a tuturor cheltuielilor aferente persoanelor din sistemul de asistență socială.

Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că bugetul este construit în mod superficial, bazat pe cifre supraestimate în raport cu realitățile economice, neglijează investițiile și prejudiciază nevoile reale ale românilor de a beneficia de infrastructură, de autostrăzi, de școli, spitale, grădinițe, adică tocmai ceea ce PSD a promis și nu face. Este inacceptabil să vinzi iluzii românilor și să prezinți bugetul pe 2019 drept un buget al investițiilor, când, în realitate, bugetul prevede reducerea semnificativă a investițiilor din fonduri naționale la nivel local față de anul 2018.

În acest context, este cu atât mai revoltătoare creșterea excesivă a fondurilor alocate partidelor parlamentare. PSD profită din plin de aceste majorări pe care și le-a dat singur cu atâta dărnicie, în vreme ce nu a găsit resurse bugetare pentru a acoperi în mod echilibrat necesitățile din atât de multe domenii esențiale deficitare.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că PSD și ALDE au dus populismul și demagogia în zona iresponsabilității grave, prin punerea în pericol a stabilității și predictibilității economice.

Coaliția PSD-ALDE nu face altceva decât să demonstreze incompetență, oportunism și rea-voință prin asumarea acestui buget lipsit de rigoare și responsabilitate. În loc să fie un buget credibil și sustenabil, care să consolideze situația finanțelor publice și să ofere României predictibilitatea necesară, bugetul PSD-ALDE este din nou pe contrasensul realităților economice și al așteptărilor cetățenilor.”


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 235

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 823

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 188

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 437

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 259

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 532

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 878

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 485

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11422

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 458

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 445

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 441

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 549

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1321

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 428