Kovesi, despre decizia CCR ”Lupta anticorupţie va fi încetinită”

 
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a arătat că decizia Curții Constituționale a României (CCR) conform căreia SRI nu mai poate face interceptări în dosare penale creează "o reală problemă" instituţiei pe care o conduce, precizând că "anumite persoane care sunt implicate în dosare DNA au invocat această excepţie", relatează ziare.com. Kovesi a dat, însă, asigurări că lupta anticorupţie va continuă, dar durata soluţionării cauzelor va creşte.

Declaraţiile ei au fost făcute, aseară, la Digi24, după ce Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei date în 16 februarie.

"Am făcut o evaluare imediat după ce a apărut minuta, în 16 februarie, şi am început să ne pregătim pentru când motivarea va fi publicată în Monitorul Oficial", a spus şefa DNA, precizând că un prim efect al deciziei CCR este legat de "modalitatea în care vom pune în aplicare mandatele de supraveghere".


Laura Codruţa Kovesi a explicat că, până acum, procurorii puteau apela pentru a face interceptări şi la Poliţie sau la alte organe specializate, cum ar fi SRI, DIPI (Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă), Direcţia de operaţiuni speciale sau alte structuri ale MAI, dar după decizia CCR acest lucru nu mai e posibil. Conform legii, în prezent, singurele structuri de parchet care pot deţine aparatură de interceptare sunt DNA şi DIICOT.
 
Potrivit acesteia, problema care se ridică după decizia CCR este că toate Parchetele vor trebui să aibă aparatură tehnică.
 

"A două consecinţă: Din momentul în care decizia va intră în vigoare, nu vom putea apela la sprijinul tehnic al niciunei instituţii, SRI sau MAI, cu excepţia acelor structuri care au în componentă poliţişti de la poliţia judiciară", a completat aceasta. 




Continuarea pe ziare.com


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițist din Constanța, la un pas să primească mii de euro! Curtea de Apel a rămas în pronunțare

20 Nov 2023 1108

Polițist din Constanța, la un pas de a primi 10.000 de euro, daune morale! Apelul, amânat

12 Nov 2023 1102

Un polițist din Constanța, la un pas să primească daune morale pentru că a fost trimis în judecată! Dosarul penal, clasat după excluderea interceptărilor SRI

27 Jun 2023 5654

Trei vameşi din Constanţa, condamnaţi! Judecătorii vor să afle cine a realizat interceptările din dosar

19 Oct 2018 2076

Exclusiv Premieră în Justiţia din Constanţa! Interceptări şi filaje SRI excluse de instanţă

13 May 2016 5444

Premieră! ÎCCJ va păstra interceptările SRI într-un dosar DNA

22 Mar 2016 2074

Magistrații ÎCCJ au decis Interceptările SRI rămân probe în dosarele aflate pe rol

21 Mar 2016 2254

Parlamentul trebuie să se ocupe de interceptările de la SRI!

19 Mar 2016 2140

Kovesi - De multe ori, inculpaţii chiar au recunoscut ceea ce discutau când au fost interceptaţi

16 Mar 2016 1808

Augustin Zegrean vorbește despre interceptări, SRI și arbitrajul CCR în situații politice

15 Mar 2016 2112

Nu va fi oprită nicio interceptare! Parchetele din țară lucrează în sute de dosare cu SRI!

14 Mar 2016 1977

Soluția pentru continuarea interceptărilor anunţată de Raluca Prună

10 Mar 2016 2089

Ministrul Justiţiei pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru rezolvarea problemei interceptărilor SRI

10 Mar 2016 2131

SRI şi interceptările „Această decizie are un impact cert asupra securităţii naţionale“

10 Mar 2016 1791

Până la urmă, cine beneficiază de decizia CCR privind interceptările nelegale ale SRI?

10 Mar 2016 2025