La mulți ani, Andrei Cantaragiu!



E zi de sărbătoare la Teatrul de Stat Constanța (TSC): actorul Andrei Cantaragiu a împlinit, astăzi, în cea de-a 29-a zi a lunii ianuarie, 33 de ani!  Publicul îi poate cânta tradiționalul „La mulți ani!” în această seară, după reprezentația comediei „Cea mai frumoasă soție”, de Eugene Labiche, în regia lui Mihai Constantin Ranin, programată de la ora 19.00, pe scena TSC.

În care acest spectacol, aniversatul interpretează rolul lui Clercy, soțul celei mai frumoase... soții, Jeanne. Tânărul actor poate fi urmărit și în alte spectacole de succes din repertoriul TSC, precum „Uciderea lui Gonzago”, de NedialkoIordanov, în care joacă rolul lui Hamlet, prințul Danemarcei, dar și în „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, „Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu, „Gâlcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, „Scaiul”, de Georges Feydeau, „Şobolanul rege”, de Matei Vișniec și „Bolnavul închipuit”, de Moliere. Întrebat ce roluri i se par importante, actorul a răspuns: 

„Depinde numai de noi, actorii, să ştim şi să vrem să le acordăm importanţa cuvenită”.

„Andrei Cantaragiu împlineşte astăzi 33 de ani şi a ajuns, de timpuriu, la concluzia că viaţa este mult prea scurtă pentru a face tot ce şi-ar dori. Pentru că nu a putut deveni şi învăţător, şi pirat, şi pompier, şi poliţist, şi avocat, şi poet, i-a venit ideea să se facă actor şi aşa le-a împăcat pe toate. A absolvit facultatea de teatru a Universităţii «Ovidius», şi-a dat licenţa la UNATC Bucureşti şi a fost angajat la Teatrul de Stat Constanţa, pe scena căruia spectatorii l-au putut vedea în numeroase roluri (...) Dacă ar fi să aleagă un rol pe care să-l joace din nou, acesta ar fi rolul de compoziţie al unui bătrân pe nume Ovidiu, realizat la Iaşi, în piesa „Turnul albastru” a dramaturgului basarabean Val Butnaru, piesă a cărei regie a semnat-o tot Andrei Cantaragiu. Un alt rol preferat tuturor celorlalte, de astă dată permanent, este rolul de tată al fetiţei Ema Ileana, care curând va împlini trei ani. De altfel, pe Facebook îl puteţi găsi ca Andrei TatideEma. La mulţi ani, Andrei! La cât mai multe aplauze şi la cât mai multe roluri, din ce în ce mai frumoase!”, ”, se arată de pagina de Facebook a TSC.

Cu acest prilej, îi urăm și noi lui Andrei Cantaragiu „La mulți ani!” și cât mai multe roluri frumoase!

Sursă foto: Facebook Teatrul de Stat Constanța (Secvență din spectacolul „Cea mai frumoasă soție”)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Iulia-Florentina

30 Jan, 2017 13:42

Gratie unor astfel de oameni, iata... tineri chiar, eu am speranta in viitor! Cultura, in numeroasele ei forme, ne umanizeaza, ne inalta, ne da aripi! Felicitari, Andrei! Multi ani pe scena si multi, multi ani alaturi de familia draga si de Ema!

Articole asemanatoare

Premiile UNITER se decernează în această lună Până când pot fi votați Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța

01 May 2024 431

Un spectacol din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, selectat pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

29 Apr 2024 435

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 558

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 628

Teatrul de Stat Constanța caută colaboratori pentru proiectele derulate pe perioada verii. Unde trimiți CV-ul

09 Apr 2024 506

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 801

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 643

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 826

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 780

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 650

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 502

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 672

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 548

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 498

Achiziții de aproape un milion de lei la Teatrul de Stat Constanța. Iată firmele câștigătoare (DOCUMENT)

05 Mar 2024 532