Liviu Dragnea - „Cât mai repede trebuie să intre în vigoare Codurile penale, cât mai repede“

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat că modificările Codurilor penale trebuie prezentate într-o perioadă rezonabilă prim-ministrului de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, menţionând că intervine un moment când aprecierea faţă de un om nu mai poate compensa lipsa de decizie a acestuia, informează Agerpres.ro

"Cât mai repede trebuie să intre în vigoare Codurile penale, cât mai repede. (...) S-a pus în discuţie şi eu cred că domnul ministru Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, într-o perioadă rezonabilă trebuie să le prezinte primului ministru pentru a fi adoptate prin ordonanţă (ordonanţă de urgenţă - n.r.), pentru că bâlciul acesta în care atacăm într-una şi virgula la Curtea Constituţională, doar-doar întârziem, nu poate continua la nesfârşit, pentru că, totuşi, discutăm de o legislaţie foarte importantă", a precizat liderul social-democrat joi, la Antena 3.


Dragnea a menţionat că modificările Codurilor penale sunt decizii politice convenite la nivelul coaliţiei şi trebuie adoptate.

"Şi eu am suficientă apreciere pentru ministrul justiţiei, dar - nu numai pentru dumnealui, pentru oricine - intervine un moment când aprecierea nu mai poate compensa lipsa de decizie sau amânarea sine die. Astea trebuie adoptate, sunt decizii politice, am discutat şi în coaliţie lucrul acesta şi nu sunt decizii politice pentru mofturi, nu se dau Codurile pentru mine. Cred că din ce am văzut, şi am înţeles, şi am aflat, din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg că toată această poveste este de fapt o minciună: 'Domn'le, orice se vrea ca să se îndrepte de fapt îi profită lui Dragnea' şi ăştia ca să extindă cât mai mult blocajul, spun 'Îi mai facem un dosar şi cu aia, şi cu aia', în aşa fel încât toate sunt pentru el. Domnule Toader, găseşte, inventează ceva, dai totul în afară de mine şi eu să rămân separat. Nu putem bloca o ţară, nu putem bloca reformarea sistemului, aducerea dreptului la un proces liber, protecţia drepturilor fundamentale la nivelul minim acceptabil în orice ţară democratică din lume... Acesta este un obiectiv major, nu o glumă. Eu sper să înţeleagă", a adăugat Dragnea.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1876

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1524

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1247

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1464

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3584

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3941

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 3001

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1452

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1346

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1484

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1686

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1630

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1521

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2081

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2653