Liviu Dragnea, după întâlnirea președintelui Iohannis cu șeful Comisiei Europene - ”Legile justiției vor fi puse în acord cu deciziile CCR”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat declarațiile făcute astăzi, la Bruxelles, de președintele Klaus Iohannis și șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pe tema modificărilor aduse legilor Justiției, scrie Digi 24.


„Am apreciat foarte mult ce a spus președintele Iohannis, am același punct de vedere. De fapt, și domnul Juncker a spus, poate cu alte cuvinte, același lucru. Legile justiției vor fi puse în acord cu deciziile CCR – sunt deja două legi care au ieșit de la Curte și care se întorc în Parlament. Va urma și a treia lege, o să vedem ce decide CCR”, a spus Liviu Dragnea.

Susțin același punct de vedere că asta e o problemă care ține de România și pe care trebuie să o rezolvăm aici. Sigur vom găsi, nu avem de ce să nu găsim o soluție pentru ca punctele de vedere comune, pe care și noi le avem și înțeleg că toată lumea de bună credință de le are, și anume să nu fie afectată independența justiției și bunul mers al actului de justiție să fie întărit, deci nu văd de ce am avea puncte de vedere diferite”, a adăugat președintele PSD.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1829

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1450

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1215

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1423

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3549

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3841

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2990

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1427

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1330

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1456

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1651

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1597

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1501

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2054

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2639