MAEVictor Negrescu - „România va găzdui Summit-ul European al Regiunilor și Orașelor”


Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, marți, la Bruxelles, la reuniunea Biroului Comitetului European al Regiunilor.

Discuțiile s-au axat pe evoluția procesului de pregătire privind preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, prezentarea aspectelor de interes pentru România, relevante din perspectiva cooperării cu Comitetul European al Regiunilor, respectiv stabilirea unor obiective preliminare în perspectiva găzduirii de către România a Summit-ului European al Regiunilor și Orașelor, în perioada exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. În acest context, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a trecut în revistă cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, care vizează  „Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate“, „Europa siguranței“, „Europa, actor global“ și „Europa valorilor comune“. Oficialul român a evidențiat, de asemenea, rolul pe care l-au jucat reprezentanții României din Comitetul European al Regiunilor în cadrul procesului de consultare privind tematicile de interes ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, prin intermediul propunerilor formulate și printr-o participare activă la dezbaterile din cadrul Forumul „EU-RO 2019“.

„Agenda de lucru a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene va avea în prim-plan cetățeanul european, iar țara noastră va urmări ca prin activitatea desfășurată să pună în valoare beneficiile pe care o Uniune puternică şi coezivă le poate aduce fiecărui locuitor al spațiului comunitar. În acest sens, apreciem rolul Comitetului European al Regiunilor de a oferi regiunilor și orașelor posibilitatea de a se implica în mod direct în procesul legislativ european, asigurându-se că punctele de vedere și nevoile autorităților locale și regionale sunt respectate. Un parteneriat solid cu autorităţile locale, colaborare pe care dorim s-o intensificăm în contextul exercitării acestui mandat, poate sprijini în mod real avansarea agendei europene, iar găzduirea de către România a celei de-a opta ediții a Summit-ului European al Regiunilor și Orașelor va transmite un puternic mesaj de coeziune, ca expresie a unităţii între statele, regiunile și orașele din Uniunea Europeană, într-un moment important pentru viitorul proiectului european“, a declarat Victor Negrescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Tudose, Gabriela Firea şi Claudiu Manda deschid lista PSD pentru europarlamentare

21 Mar 2024 738

Victor Negrescu MAE din România ar trebui să clarifice foarte rapid poziţia oficială a Belgiei în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen

05 Dec 2023 856

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, ales chestor al Parlamentului European

09 Nov 2023 735

Neptun Eurodeputatul PSD, Victor Negrescu susține că alegerile de anul viitor vor fi influenţate de cât de responsabili sunt politicienii

27 Aug 2023 655

Ministrul cercetării, Bogdan Ivan și europarlamentarul Victor Negrescu alături de specialiști în dezvoltare vor interacționa cu tinerii la Neptun

23 Aug 2023 935

Constanța Mariana Gâju prezentă la reuniunea externă a membrilor grupului Partidului Socialiștilor Europeni (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jul 2022 1620

Ședință CEx PSD Europarlamentarul Dan Nica, noua propunere a PSD pentru funcţia de comisar european

01 Oct 2019 1713

Victor Negrescu (PSD) - „Prioritatea în viitorul Parlament European trebuie să fie alocarea de fonduri suplimentare pentru România şi combaterea sărăciei“

24 May 2019 2200

Candidaţii PSD la europarlamentare 2019. Rovana Plumb şi Carmen Avram deschid lista

08 May 2019 3028

PSD a stabilit lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Cine se află pe lista prezentată de Liviu Dragnea

25 Mar 2019 2439

Victor Negrescu, numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă

12 Mar 2019 2287

Cuvinte de laudă la adresa preşedinţiei rotative a Consiliului UE Premierul Viorica Dăncilă și miniştrii sunt foarte bine pregătiţi

02 Mar 2019 1841

Klaus Iohannis, optimist cu privire la preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România

25 Nov 2018 1688

George Ciamba, noul ministru al afacerilor europene a depus jurământul la Palatul Cotroceni

14 Nov 2018 1834

Senatorul Chiţac despre plecarea lui Negrescu din Guvernul Dăncilă - „Demisie de frondă!“

13 Nov 2018 1698