Manifestările de ziua comunei Carcaliu, județul Tulcea, sub semnul diversității culturale (galerie foto)

Duminică, 5 august, administratorul public al județului, Vasile Strat a participat, alături de deputatul Lucian Simion, la manifestările prilejuite de Ziua Comunei Carcaliu, răspunzând astfel invitației primarului Gheorghe Panfil, transmite CJ Tulcea. 

„Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră, în această perioadă în care întreaga comună se îmbracă în straie de sărbătoare. Ziua comunei este sărbătorită anual, în prima duminică a lunii august, ocazie cu care fiii satului se întorc din străinătate, pentru a fi alături de familiile lor.
Doresc să îi mulțumesc domnului primar pentru invitație și să îl felicit pentru inițiativa de a organiza un spectacol de asemenea amploare, sub genericul „Diversitate culturală în spațiul dobrogean“.
Această comunitate are un specific aparte, aici trăiesc împreună în pace şi înţelegere români, ruşi lipoveni, dar și alte etnii. Împreună reuşiți să  păstrați tradiţiile, să respectați şi să iubiți tradiţiile celuilalt, creând un adevărat model de convieţuire. Salutăm prezența ansamblurilor folclorice ale diverselor etnii  la această sărbătoare, care au venit în sprijinul comunității și care ne încântă cu programele lor artistice.
Dorim, de asemenea, să vă asigurăm de toată deschiderea noastră, a celor din Consiliul Județean Tulcea, spre colaborare în vederea realizării proiectelor de interes pentru comunitatea locală“, a declarat administratorul public al județului, Vasile Strat.

Potrivit reprezentanților CJ Tulcea, Ziua Comunei Carcaliu, sub genericul „Diversitatea Culturală în spațiul Dobrogean”, a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Carcaliu, în parteneriat cu Comunitatea Rușilor - Lipoveni din România. Pe scenă au evoluat ansambluri folclorice dobrogene aparținând mai multor etnii, dar și artiști celebri: Marcel Pavel, Nicola, Monica Anghel și Schimbul 3.

Sursa foto: CJ Tulcea
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 366

Tulcea Spectaculoasa fântână arteziană de pe Faleza Ivan Patzaichin va fi redeschisă!

25 Apr 2024 447

#DobrogeaDigitală Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

25 Apr 2024 619

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 337

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 339

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 251

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 760

#DobrogeaDigitală Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

24 Apr 2024 963

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 475

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 349

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 566

Colegiul Prefectural Tulcea Măsurile luate de autorități, în perioada Sărbătorilor de Paște și 1 Mai

23 Apr 2024 368

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 358

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 487

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 293