Meciul Halep - Kuznețova, întrerupt de ploaie

 
Meciul dintre jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, și rusoaica Svetlana Kuznețova, din semifinalele turneului WTA de la Sydney, a fost întrerupt de ploaie, astăzi, la scorul de 5-4 în primul set și va fi reluat mâine, au anunțat organizatorii pe contul de Twitter al competiției de 687.900 dolari, informează Agerpres.

Halep, principala favorită a turneului, a început cu stângul meciul cu Kuznețova (30 ani, 25 WTA), pierzându-și serviciul. Românca a reușit imediat un break la zero, iar apoi a preluat conducerea cu 2-1. Kuznețova a câștigat trei ghemuri la rând, desprinzându-se la 4-2, dar Halep a recuperat spectaculos, după ce s-a consultat cu antrenorul Darren Cahill și după o scurtă întrerupere cauzată de ploaie, trecând în avantaj, 5-4, în urma a trei ghemuri consecutive.

Meciul a fost suspendat din cauza ploii, iar ulterior organizatorii au anunțat că toate partidele din programul de joi, întrerupte sau nedisputate, se vor juca vineri, fără a comunica ora la care va avea loc meciul Simonei.


Sursa: Agerpres
Sursa foto: indianexpress.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 734

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1815

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 885

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 608

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1189

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 935

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1297

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 899

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 782

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1645

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 897

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4428

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 773

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 1009

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1630