Membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), reacționează după afirmațiile liderilor politici

Membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au reacționat după afirmaţiile recente ale reprezentanţilor clasei politice și au precizat că acestea sunt de natură să afecteze independenţa şi credibilitatea justiţiei.
 

"Considerând că acestea pot fi de natură să afecteze independenţa şi credibilitatea justiţiei, Secţia pentru judecători apreciază că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se conturează imaginea unui sistem judiciar care nu este independent şi, respectiv, a unor judecători care îşi desfăşoară în mod discreţionar activitatea, la comandă politică, cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor civile ale cetăţenilor, conduită apreciată ca fiind abuzivă din perspectiva interpretării deciziilor instanţei de contencios constituţional sau a modului de adoptare a unei decizii penale, reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România", se arată într-un comunicat al CSM.

 
De asamenea, Secţia pentru judecători îi invită la o abordare echilibrată şi rezonabilă.
 

"Respectând dreptul la opinie al tuturor cetăţenilor, având în vedere şi stadiul procesual al cauzei mediatizate şi fără a aduce atingere libertăţii de exprimare a oricărei persoane sau a presei, Secţia pentru judecători invită, deopotrivă, reprezentanţii autorităţilor statului, ai formaţiunilor politice, instituţiile de presă şi societatea civilă, la o abordare echilibrată şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziţiei democratice şi a echilibrului între puteri, în concordanţă cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme şi loiale între instituţii, al independenţei justiţiei şi cu efectiva respectare a limitelor dreptului la liberă exprimare", precizează sursa citată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 312

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 523

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 549

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 429

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 539

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 822

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, delegat șeful Parchetului Judecătoriei Măcin pentru încă șase luni

24 Apr 2024 289

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 435

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 352

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 318

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 407

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 469

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 712

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 563

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 449