Naivitate plătită scump Metoda "accidentul" face noi victime la Constanţa !

 
Poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi, duminică seara, de o femeie în vârstă de 59 de ani, din Constanţa despre faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 20.30, a fost apelată pe telefonul fix, de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat  a fi avocatul fiului său. Persoana i-a spus că acesta ar fi provocat un accident rutier, motiv pentru care i-a solicitat  suma de 10.000 de lei pentru a nu i se întocmi dosar penal.
 
După ce a fost apelată de mai multe ori, în jurul orelor 21.00, victima s-a întâlnit cu o femeie, căreia i-a dat suma de 1.600 de lei, două lănţişoare şi o verighetă toate din aur, însumând aproximativ 8 grame. Ulterior, victima a realizat că a fost înşelată, sesizând poliţiştii Secţiei 4 care au demarat o anchetă în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere penală.
         
Iar ieri, poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în cursul nopţii a fost apelat telefonic de o persoană care s-a recomandat a fi fiul său și care i-a transmis că a provocat un accident rutier soldat cu vătămarea unei femei și pentru a scăpa, trebuie să plătească 20.000 mii lei unui avocat, pe care i l-a și dat să vorbească la telefon. Potenţiala victimă a înscenării a realizat, însă, că este posibil să fie victima unei înşelăciuni, şi-a contactat fiul şi nu a dat curs solicitării persoanei necunoscute.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Metoda „Accidentul” încă face victime. Un tânăr din Constanța a fost prins in flagrant în timp ce încerca să înșele o persoană în acest mod (VIDEO)

11 Dec 2023 1082

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 812

Metoda "Accidentul" revine! Cazul unei bătrâne de 82 ani

23 Sep 2023 1039

Percheziții la domiciile infractorilor cu metoda „accidentul“ în mai multe județe din România. Descoperiri șocante, declarațiile polițiștilor (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 732

Anunț important MAI Metoda „accidentul“ ia amploare în rândul infractorilor din România! Câți bani strâng indivizii

09 Aug 2023 832

Percheziții astăzi! Cei care practică metoda „accidentul” vizitați de polițiști! (VIDEO)

09 Aug 2023 1009

IPJ Brăila,,Campanie de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul”

16 Mar 2023 752

Șase ani cu executare pentru un fost comisar de penitenciare din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului

13 Mar 2023 3974

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2376

​Atenție la înșelăciuni! Iată ce ne recomandă polițiștii constănțeni

27 Jan 2023 1181

Tragedie pentru un șofer Urmărit de polițiști, un bărbat care tocmai înșelase prin "metoda accidentul" a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp

12 Dec 2022 1666

Constănțean, înșelat să achite transportul cu elicopterul SMURD din Constanța în București

03 Nov 2022 1970

Metoda „Accidentul“ face victime la Constanța. Doi tineri au înșelat un bărbat de 82 de ani. Suspecții, reținuți

16 Oct 2022 1995

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1832

Atenție la înșelăciunile prin telefon! Ce trebuie să știți pentru a nu cădea victime înșelăciunilor

01 Sep 2022 1424