Stiri calde

Metoda Accidentul face noi victime. Trei persoane au ajuns în spatele gratiilor. La ce valoare se ridică prejudiciul

Polițiștii de investigații criminale din Focșani au finalizat cercetările față de trei bărbați, bănuiți de săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul”. Aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Prejudiciul cauzat depășește 54.000 de lei, transmite Poliția Română. 
 
Ieri, polițiștii din Focșani au finalizat cercetările în cadrul unor dosare penale întocmite pe numele a trei bărbați, de 25, 31, respectiv 36 de ani, din județele Vrancea și Galați, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și tentativă la înșelăciune.
 
Potrivit anchetatorilor, în fapt, bărbatul de 36 de ani, este bănuit că, în perioada 21 februarie-10 iulie a.c., ar fi  contactat telefonic victimele și, prin inducerea în eroare cu privire la implicarea unui membru al familiei acestora într-un accident rutier sau incendiu, le-ar fi solicitat diverse sume de bani, pretinzând, în mod nereal, că ar deține calități oficiale și le-ar putea oferi ajutor.
 
Ceilalți doi bărbați s-ar fi deplasat la domiciliile persoanelor vătămate sau în alte locuri prestabilite cu acestea și ar fi ridicat sumele de bani pretinse la telefon de bărbatul de 36 de ani.
 
Totodată, în aceeaşi perioadă, cel în cauză ar fi încercat să inducă în eroare alte 7 persoane, însă acestea nu au dat curs solicitării, anunțând poliția.
 
De asemenea, din cercetări a reieșit faptul că bărbatul de 36 de ani ar fi introdus în penitenciar, în mod ilicit, telefoane mobile și cartele SIM, pe care le-ar fi folosit la comiterea înșelăciunilor.
 

”Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, sub coordonarea unității de parchet competente, au propus luarea măsurii arestării preventive față de cei 3 bărbați,   instanța de judecată admițând propunerea. Astfel, persoanele în cauză au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, una dintre acestea  aflându-se în stare de detenție la data comiterii faptelor” - au mai transmis reprezentanții Poliției Române. 

 
Prejudiciul total cauzat persoanelor vătămate este de peste 54.000 de lei.
 
Polițiștii au beneficiat de sprijinul Direcției de Prevenire a Criminalității și Terorismului din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții în Bulgaria și în România la persoane suspectate de înșelăciune prin metoda Accidentul. Ce au stabilit anchetatorii

19 Apr 2019 481

Metoda Accidentul face în continuare victime. Un bărbat din județul Tulcea a picat în capcana unor tineri

21 Feb 2019 1055

Judeţul Constanţa O nouă tentativă de înşelăciune prin "Metoda Accidentul". Autorul s-a dat drept medic

04 Feb 2019 569

Revista presei locale

30 Jan 2019 635

Constanța. Tentative de înșelăciune prin metoda Accidentul. Ce le-au spus suspecții unor pensionari la telefon

28 Jan 2019 623

Revista presei locale

25 Jan 2019 523

Constanţa. Tentativă de înşelăciune prin "Metoda Accidentul". Ce recomandă poliţiştii

24 Jan 2019 599

Pensionară din Constanța apelată pe telefonul fix de un bărbat. Ce mesaj i-a transmis acesta. Femeia a realizat că este victima unei înșelăciuni

11 Jan 2019 667

O nouă tentativă de înşelăciune prin ,,Metoda Accidentul”, la Constanța

11 Jan 2019 583

Zeci de constănţeni, păcăliţi de o grupare infracţională condusă de doi soţi din Bacău

31 Dec 2018 727

Tentativă de înşelăciune prin "Metoda Accidentul", la Constanţa. Poliţiştii fac cercetări

27 Dec 2018 790

Constanţa. Tentativă de înşelăciune prin "Metoda Accidentul". Victima a sesizat poliţia

24 Dec 2018 559

Constanţa. Noi victime prin ,,Metoda Accidentul”. Mare atenţie cui înmânaţi bani!

29 Oct 2018 925

DIICOT. Percheziţii în Constanţa, Tulcea şi alte judeţe, la persoane bănuite de şantaj şi înşelăciune prin metoda "Accidentul" (document)

24 Oct 2018 654

Revista presei locale

23 Oct 2018 522