Mihai Eminescu și Constanța. Ce ne amintește de marele poet la noi în municipiu. Despre bustul Luceafărului și Hôtel d'Angleterre

Și-atunci facem noi cuvenita rectificare și amintim.

Ce avem noi la Constanța cu numele marelui poet.
Iată la ce s-au gândit înaintașii noștri.

Astfel, una din străzi, se numește, Mihai Eminescu. Strada se află chiar pe malul mării, aici funcționând Casa Căsătoriilor și Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța.

Tot în Constanța mai există și Colegiu Național care poartă numele poetului situat în zona peninsulară a municipiului. Pe portalul său colegiul își prezintă și marile personalități care au ajuns în elita României și care au învățat aici de-a lungul anilor.

Tot în cinstea marelui poet una din librăriile tradiționale se numește Mihai Eminescu. Librăria se află în zona bună, cum se spune a municipiului, chiar pe strada Șrefan cel Mare-zona Tomis mall.
 
Bustul. Cu fața la mare
 
Marele Poet are și un bust la Constanța, pe malul mării. A fost turnat în bronz, și este amplasat lângă Farul Genovez, pe un soclu din travertin, cu înălțimea de 3 m.
 
Celebra operă de artă a fost realizată în anul 1930 de sculptorul Oscar Han și dezvelit în august 1934 pe faleza cazinoului, în apropierea mării.
Pe soclul bustului se profilează chipul statuar al uneia dintre muzele antice inspiratoare ale liricii – Terpsihora sau Erato. Alți comentatori consideră că este Calliope, muza poeziei epice, căreia sculptorul i-ar fi împrumutat chipul Veronicăi Micle.

Eminescu și marea

Potrivit wikipedia.org, în iunie 1882, Mihai Eminescu (1850-1889) a poposit pe malul Mării Negre, locuind zece zile în mansarda de la „Hôtel d'Angleterre” din Constanța. Pe locul acestui hotel, demolat în 1906, se află în prezent Hotelul „Intim”, ridicat în 1906-1909 pe strada Nicolae Titulescu nr. 9, declarat monument istoric, pe a cărui fațadă este montată o placă memorială, cu următorul conținut:

„În acest loc s-a aflat „Hotel D’Angleterre”, la mansarda căruia a locuit zece zile în iunie 1882 Mihai Eminescu (1850-1889) poetul național al românilor”.
 
Inițiativa ridicării unui monument al lui Eminescu la Constanța au avut-o profesoara, scriitoarea și traducătoarea Zoe Verbiceanu și avocatul, publicistul și poetul I.N. Roman, care îl cunoscuse în tinerețe pe Eminescu. Cei doi au constituit, în 1931, un comitet numit „Pro-Eminescu”, ce a desfășurat, timp de trei ani, o utilă și bogată activitate de popularizare a operei eminesciene și de strângere a fondurilor necesare ridicării monumentului.
 
Inaugurarea statuii a avut loc la ora 13:15, pe data de 15 august 1934, în prezența regelui Carol al II-lea și a fiului său, principele moștenitor Mihai, care se aflau la Constanța cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei. La ceremonie au ținut discursuri contraamiralul Bălănescu, ministrul instrucțiunii publice Constantin Angelescu, academicianul I. Bianu și regele.
 
Cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la nașterea poetului pe latura sudică a ansamblului de coloane ce încadrează statuia a fost fixată în piatră o placă de bronz, cu efigia poetului în altorelief, sub care este înscris textul:
 
ÎN AMINTIREA
POETULUI MĂRII,
MIHAI EMINESCU
15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889
FĂURITORUL LIMBII ȘI
CONȘTIINȚEI
NAȚIONALE ROMÂNEȘTI,
EVOCATOR AL PĂMÂNTULUI
DOBROGEAN
LA 160 DE ANI DE LA NAȘTERE
15 IANUARIE 2010
CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA
LIGA CULTURALĂ PENTRU UNITATEA
ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

A venit vremea vandalilor

În martie 2011 a fost furată efigia masivă din bronz de pe soclu, pe care era înscris numele poetului, cu toate că în zona unde este amplasat monumentul există două posturi ale gardienilor publici, iar în spatele statuii se află și un post al poliției militare care asigură paza Comandamentului Flotei.

 Și...Mai am un singur dor 

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.
 
Si nime-n urma mea
Nu-mi plânga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Sa-si scuture creanga.
 
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zâmbeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cânt...
Ci eu voi fi pamânt
În singuratate-mi.
(1883, decembrie)