A ieșit autorizația de construire Pot începe lucrările la Casa Căsătoriilor din Constanța

Primăria Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru compartimentul de implementare proiecte PNRR, pentru reabilitarea Casei Căsătoriilor.
 
Prin AC 201 din data de 7 martie 2024, se dorește creșterea eficienței energetice a imobilului „Casa Căsătoriilor” și organizare de șantier, la imobilul de pe strada Mihai Eminescu nr. 20 din Constanța. Documentația este valabilă 24 de luni.
 
În urmă cu un an, în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța a fost aprobat proiectul privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Creşterea eficienţei energetice a imobilului Casa Căsătoriilor, Constanța“.
 
Potrivit raportului de specialitate, Municipiul Constanţa a depus spre finanţare proiectul "Creşterea eficienţei energetice a imobilului Casa Căsătoriilor, Constanţa, fiind semnat în acest sens contractul de finanţare nr.11411/27.01.2023, înregistrat la sediul Municipiului Constanţa sub nr.26206/09.02.2023 şi actul adiţional nr.1 la contractul de finanţare nr 11411/27.01.2023, inregistrat sub nr. 29855/17.03.2023. Una dintre activităţile din cadrul proiectului o reprezintă elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, care a demarat in urma elaborării documentației de avizare a lucrărilor de intervenţii, au rezultat următorii indicatori: Valoarea totală estimativă a investiţiei este in cuantum de 9.811.940,20 lei fără TVA, respectiv 11.645.612,67 lei cu TVA, din care C+M: 7.156.237,47 lei fără TVA, respectiv 8.515.922,59 lei cu TVA.
 
Situată în Constanţa, pe strada Mihai Eminescu nr. 20, clădirea Casei Căsătoriilor a fost construită în perioada 1936-1942, se mai arată în comunicat.
 
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:


Holiday D'Sign Consult, unic ofertant pentru elaborarea documentației de reabilitare a Casei Căsătoriilor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Holiday D'Sign Consult, unic ofertant pentru elaborarea documentației de reabilitare a Casei Căsătoriilor

26 Aug 2023 1161

Licitația a fost anulată. Niciun operator economic nu este interesat de reabilitarea termică a Casei Căsătoriilor din Constanța

20 Aug 2023 882

Judecătorii vor să știe dacă taluzul de la Plaja Modern Constanța este faleza litoralului românesc!

12 Jun 2023 4045

Cine a efectuat reparațiile în curtea Casei Căsătoriilor din Constanța?(DOCUMENT)

02 Jun 2023 1666

Casa Căsătoriilor Constanța va fi reabilitată! Consiliul Local a aprobat proiectul (DOCUMENT)

26 May 2023 1150

Cine va efectua verificarea tehnică în cadrul proiectului de reabilitare a imobilului Casa Căsătoriilor din Constanţa? (DOCUMENT)

04 Apr 2023 1573

Primăria a lansat licitație pentru reabilitarea curții casei Căsătoriilor din Constanța

13 Feb 2023 1212

A fost eliberat certificatul de urbanism pentru investiții la Casa Căsătoriilor Constanța

06 Feb 2023 1245

„Căsătorie binecuvântată!“ Fostul rugbyst Costi Gheară și Maria Iacob, Miss România, au spus „Da!“ la Constanța (GALERIE FOTO)

29 Aug 2022 8871

Casa Căsătoriilor din Constanța intră în reparații

31 Jul 2021 1942

Consilierii locali votează rectificarea bugetară! Se alocă fonduri pentru reabilitarea sau repararea unor imobile emblematice aflate în patrimoniul municipiului Constanța (document)

27 Jul 2021 2795

A revenit căldură și apă caldă în zona Casa Căsătoriilor din Constanța!

06 Jan 2021 2280

RADET Constanța anunță Se oprește furnizarea energiei termice în zona Casa Căsătoriilor

06 Jan 2021 2071

Primarul Vergil Chițac, vizită inopinată la Casa Căsătoriilor „Clădirea se află într-o stare avansată de degradare!”

20 Nov 2020 1639

RADET Zona Casa Căsătoriilor din Constanța fără apă caldă

23 Jul 2020 2359