Mihai Petre, in vizita la Protectia Consumatorilor Tulcea si Braila

Astazi, proaspatul director al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Constanta (CRPC), Mihai Petre s-a deplasat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Tulcea (CJPC), pentru a cunoaşte colectivul de comisari care activează în cadrul acestei entităţi şi pentru a lua contact cu problemele zonale.

Maine, Mihai Petre ajunge si la CJPC Braila. Cu aceste două deplasării directorul coordonator îndeplineşte deja un prim punct din planul de management, si anume acela de a fi alături de toate structurile teritoriale din subordine.

Potrivit reprezentantilor CRPC Constanta, Mihai Petre "asigură colegii din Brăila şi Tulcea că vor fi vizitaţi de doua ori pe lună pentru a fi alături de ei soluţionarea cu celeritate a tuturor problemelor pe care le întâmpină."

"La întâlnirea de astăzi, directorul coordonator şi-a expus şi ideile principale din proiectul de management şi deviza conform căreia va acţiona «consumatorul, stapânul nostru» coroborată cu toleranţă zero faţă de toţi agenţii economici care pun în pericol securitatea, viaţa şi sănătatea consumatorilor", se arata intr-un comunicat de presa remis redactiei.

Astazi, la Tulcea, Mihai Petrea avut o scurtă întâlnire si cu prefectul judeţului, Vasile Gudu, pe care l-a asigurat de o bună colaborare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție, consumatori! Se sistează furnizarea căldurii și a apei calde într-o anumită zonă a Constanței

19 Mar 2024 537

Mașini vandalizate în Constanța. Care ar fi motivul (FOTO+VIDEO)

09 Feb 2024 2814

Propunere de lege care completează cadrul legal existent privind punctele gastronomice locale

30 Nov 2023 729

ANPC sancționează alte 8 bănci din România

25 May 2023 1169

ANPC a sancționat 11 bănci din România. Ce nereguli au fost constatate

16 May 2023 1041

IPJ Tulcea face precizări De ce consumă tinerii droguri? Cum recunoaștem un consumator

22 Feb 2023 966

UPDATE - Ce spun reprezentanții LIDL 265 de magazine Lidl, din toată țara, au fost amendate de ANPC cu peste 3,5 milioane lei

24 Aug 2022 1711

Ursula von der Leyen îndeamnă ţările membre ale Uniunii Europene să investească în energii regenerabile

22 Aug 2022 1267

ANPC are un site nou, accesibil și de pe mobil

31 May 2022 1361

Asociaţia Energia Inteligentă Plafonarea preţului gazelor va determina noi scumpiri începând cu luna aprilie

07 Feb 2022 1844

ANPC a emis atenționări privind achiziția cozonacilor din comerț

16 Dec 2021 1514

Reprezentanţii Kaufland, Lidl, Penny, Selgros şi Metro chemați de ANPC la discuții în urma neregulilor majore constatate

07 Dec 2021 4050

ZIUA LIVE. Vor vota consilierii PSD împotriva majorării prețului gigacaloriei pentru constănțenii abonați la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice?

27 Sep 2021 2446

Ajutoare pentru încălzire. Până când se pot depune cererile. Acte necesare

27 Sep 2021 9975

Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, promulgată

16 Sep 2021 1095