Mihail Neamţu, preşedinte Noua Republică „Stânga patronată de Mazăre și de Dragnea este o sfidare la adresa Europei“

Mihail Neamţu are 34 de ani şi este de profesie teolog. S-a
desprins de convingerile ţărăniste din adolescenţă pentru a forma propriul său
partid, avându-i drept reper pe conservatorii britanici. S-a întros, temporar,
în PNCŢD pentru a obţine un loc de parlamentar, după ce statul a rezufat să-i
recunoască partidul. S-a remarcat în peisajul politic după ce i-a oferit
sfaturi biblice lui Mihai Răzvan Ungureanu şi i-a cerut Elenei Udrea să facă
pasul în spate. Acum, când se pregăteşte să intre în campania electorală,
răspunde cu acceaşi francheţe, dar a învăţat să ocolească întrebările incomode.
Iată câteva dintre răspunsurile sale.

„Adevărul": Aţi afirmat public că aţi avut un post călduţ la
ICCMER. De ce aţi renunţat şi aţi intrat în politică?

Mihail Neamţu: Nu era neapărat un post călduţ.Oricine îşi poate asuma
într-un mod călduţ sau aspru orice funcţie. În 2009, când mi-am asumat acest
post, era o soluţie avantajoasă pentru orice tânăr care se zbătea pe piaţa
muncii. Retrospectiv, mă felicit nu neapărat pentru că am refuzat în 2010-2011
o locuință RAPPS sau o mașină cu șofer la scară, ci mai degrabă pentru curajul
de-a porni un proiect la firul ierbii.

(...)

Elena Udrea şi Roberta Anastase au primit, şi ele, girul comisiei. Nu
este o problemă de credibilitate?

Atitudinea mea faţă de Elena Udrea nu a fost de ostilitate personală. S-a


înţeles greşit. Eu am făcut apel la conştiinţa unor oameni politici, să facă
pasul în spate. Dincolo de politicieni și de partide, însă, decizia finală e a
cetățenilor. Cred că problema nu este la ARD, ci la USL. Au defilat pe

Stadionul Naţional zeci de personaje cu doasare penale. Stânga reprezentată
simbolic de Mazăre și controlată financiar de Dragnea e o sfidare la adresa
Europei.

Interviul integral AICI



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 19 februarie 2024. Accentul zilei cade pe relațiile sentimentale pentru una dintre zodii

19 Feb 2024 860

Constanța, în topul orașelor cu cei mai mulți iubitori de pizza din România. Cea mai scumpă comandă a fost plasată anul trecut de un constănțean!

09 Feb 2024 769

Raul Babi, elev al Școlii Gimnaziale 37 din Constanța uimește cu performanțele sale greu de egalat

29 Dec 2023 1580

UPDATE. Andrei Baciu a demisionat de la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

11 Dec 2023 831

Calendar ortodox Astăzi, 6 noiembrie, sărbătorim un mare sfânt. Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

06 Nov 2023 965

Originar din Constanța In memoriam Constantin Sarry, întemeietor al celui mai longeviv ziar dobrogean

03 Oct 2023 986

Închisoarea părinților!

17 Sep 2023 1367

Vești proaste pentru cei care nu au contractele pe numele lor. Ce facturi vor primi la gaze și electricitate

13 Dec 2022 1641

Cristian Burci (patronul „Adevărul Holding“ și Prima TV) trimis în judecată de DIICOT! Un nou termen în dosar (DOCUMENT)

05 Dec 2022 1842

Horoscop pentru luni, 29 august 2022. Zi bună pentru discuții și întâlniri cu prietenii pentru una din zodii

29 Aug 2022 1309

Facebook testează posibilitatea creării a până la cinci profiluri în cadrul aceluiaşi cont

15 Jul 2022 812

Peter Imre, fostul director general de la Adevărul Holding, s-a stins din viață

02 Jul 2022 1810

Google a semnat parteneriate cu 16 publicaţii din România. Se va lansa un nou produs în România

09 Jun 2022 1223

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, reținut pentru 72 de ore. Ce acuzații i se aduc

24 May 2022 1411

Bancul zilei! Robotul detector de minciuni

08 Apr 2022 1551