Militarii români şi cei americani se antrenează la Marea Neagră

Astăzi, pe Marea Neagră, are loc un exerciţiu militar la care participă marinari români şi americani. Antrenamentul este organizat în contextul escalei efectuate în Portul Constanţa de nava de comandament Mount Whitney şi distrugătorul Cole, din componenta Flotei a VI-a a SUA, dislocată în Marea Mediterană, potrivit Agerpres.
 
Desfăşurat sub egida parteneriatului româno-american, Black Sea Resolve reprezintă un exerciţiu programat a se desfăşura în apele teritoriale româneşti, în spiritul dezvoltării bunei cooperări şi creşterii nivelului de încredere şi securitate în Marea Neagră. Exerciţiul presupune căutarea şi localizarea de submarine, precum şi identificarea şi urmărirea ţintelor aeriene.

Fortele Navale Române vor participa la aplicaţie cu fregata Regele Ferdinand, nava purtătoare de rachete NPR Pescaruşul, două aparate de zbor IAR 330 Puma Naval şi o echipă a Grupului Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale, ce va desfăşura acţiuni specifice procedurilor de interdicţie maritimă. Scenariul exerciţiului implică şi acţiunea a trei avioane de vânătoare MIG-21 LanceR, din structura Forţelor Aeriene Române.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Distinșilor Vizitatori, organizată în cadrul exercițiului comun româno-american DACIAN REAPER-20

07 Feb 2020 1909

Exercițiu militar naval în Marea Neagră. Participă distrugătorul USS Carney și fregata Regele Ferdinand. Despre distrugător. Echipaj și dotare (foto+video)

12 Jan 2018 3517

Asalt pe plaja de la Capul Midia! (video)

19 Mar 2017 4402

Exerciţiu militar româno-american la Capul Midia

14 Mar 2017 2693

UPDATE Exercițiul militar Patriot Shock V la Capul Midia (galerie foto+video)

08 Nov 2016 5878

Exerciţiu bilateral româno-american la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii

14 Mar 2015 2152