Ministrul Mihai Fifor „România se află în al doilea an consecutiv în care are alocat procentul de 2% pentru Apărare“

Ministrul Mihai Fifor a afirmat marţi că acesta este al doilea an în care România alocă 2% din PIB pentru Apărare, iar în 2017, din această sumă, aproximativ 40% s-au cheltuit pentru înzestrarea Armatei, informează Agerpres.ro
 

"România se află în al doilea an consecutiv în care are alocat procentul de 2% pentru Apărare, în 2017 din acest 2% România cheltuind în jur de 40% numai pentru cheltuielile de înzestrare a Armatei. Tehnic, în momentul de faţă România îndeplineşte toate cele trei cerinţe ale NATO, atât alocarea a 2%, atingerea capabilităţilor, precum şi prezenţa în teatrele de operaţii, unde România se află cu mai bine de 700 de militari în momentul de faţă", a spus Fifor, într-o conferinţă de presă comună susţinută cu omologul polonez, Mariusz Blaszczak, cu ocazia reuniunii miniştrilor apărării din ţările participante la "Iniţiativa Bucharest 9 (B9)".

 
Mihai Fifor a precizat că România are tot interesul ca mare parte din banii alocaţi pentru înzestrare să se întoarcă în industria naţională de apărare.
 

"În ceea ce priveşte offset-ul, România are tot interesul ca din 2% pe care îl are alocat pentru Armată, respectiv 40% cât am avut anul trecut strict pentru înzestrare, mare parte din aceşti bani să se întoarcă în industria naţională de apărare. Până la urmă, am spus-o de fiecare dată, România nu a plecat la cumpărături, România doreşte să revigoreze industria naţională de apărare şi lucrul acesta se face prin cooperare industrială, prin transfer tehnologic, prin offset-ul de care vorbim. (...) Şi România are proiecte care aduc offset în ţară. De pildă, contractul cu General Dynamics pentru transportoarele blindate este purtător de offset. Din banii aceştia se va moderniza Uzina Mecanică din Bucureşti. Şi nu numai. Totodată, avem lansat programul pentru cele patru corvete multifuncţionale, iar din offset-ul de la corvete se vor moderniza cele două fregate pe care Marina română le are în dotare, achiziţionate din Marea Britanie. Desigur, celelalte programe pe care nu le vom avea guvern la guvern vor fi toate purtătoare de offset, care se vor întoarce în industria naţională de apărare", a explicat el.

 
La rândul său, ministrul Apărării din Polonia, Mariusz Blaszczak, a precizat că ţara sa alocă 2% din PIB pentru Apărare, iar 20% din această sumă este destinată modernizării. El a adăugat că Polonia îşi doreşte o mobilitate sporită între statele flancului estic, motiv pentru care acordă atenţie proiectului rutier Via Carpatia, care va uni statele baltice cu România şi Bulgaria, coborând până în Grecia.
 

"Este un drum important care va permite o cooperare rapidă, o reacţie rapidă în cazul unei ameninţări", a menţionat acesta.

 
La reuniunea miniştrilor apărării din ţările participante la "Iniţiativa Bucharest 9" (Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, România şi Republica Slovacă) iau parte şi oficiali ai NATO, precum şi reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Generalul Marin Dragnea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, a trecut la cele veșnice

13 Feb 2020 2829

Mihai Fifor, fost ministru de Interne, şi Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, sunt chemaţi la DNA Timișoara

13 Dec 2019 1614

Ludovic Orban a decis Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române, a fost numit secretar de stat

29 Nov 2019 3172

UPDATE. Demisii în cadrul CEx-ului PSD Radu Moldovan și Dragoș Benea au cerut ca întreaga conducere a partidului să demisioneze

26 Nov 2019 2288

A murit Bogdan Niculescu Duvăz. Fost deputat de Constanţa, Tulcea, şi Argeş. Cel mai mult a fost de Constanţa

17 Nov 2019 4803

Documentar ZIUA de Constanta Lista completă a prim-miniştrilor României de după Revoluţia din 1989 (galerie foto)

05 Nov 2019 5315

Viceprim-ministrul Mihai Fifor, întrevedere cu delegația Parlamentului Republicii Moldova

05 Oct 2019 1737

Viorica Dăncilă a convocat CEx al PSD, la Parlament

01 Oct 2019 1842

Felix Stroe - „În nucul care nu are nuci nu dai cu reteveiul!“ Ce le-au transmis liderii PSD seniorilor din partid (galerie foto)

02 Sep 2019 4248

Mamaia. Ce s-a discutat, la PSD, despre pensiile militare

01 Sep 2019 8206

Dăncilă huiduită din nou la Mamaia. Conducerea PSD faţă în faţă cu pensionarii din Constanţa (Galerie foto+Video)

01 Sep 2019 3523

LIVE TEXT Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, prezentă la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor (galerie foto + video)

30 Aug 2019 5193

Programul complet al Şcolii de Vară a Femeilor Social-Democrate Mamaia. Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor şi-au anunţat prezenţa

29 Aug 2019 2044

Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de noi miniştri pentru Educaţie, Justiţie şi Interne

26 Aug 2019 1635

Mihai Fifor revoluţionează MAI. Se va regândi managementul fiecărui post de conducere. Ce spune despre şefia inspectoratelor de poliţie

24 Aug 2019 2036