Ministrul Turismului Sezonul estival pe litoral începe vineri. Soarele nu e în priză, să-l aprinzi de la buton

Ministrul Turismului, Cristian Petrescu, a declatat, joi, la Buzău, unde a participat la inaugurarea unui complex hotelier, modernizat şi extins cu fonduri europene, că sezonul estival pe litoral va începe chiar de vineri, când se preconizează că vor începe să vină primii turişti.

"Sezonul estival de pe litoral începe zilele acestea. Teoretic de 1 la mai, dar practic cred că chiar de mâine vor ajunge turiştii. Bineînţeles că soarele nu e în priză, cu un buton să aprinzi, să-l faci să bată mai puternic. Sper ca turiştii să ajungă la mare în număr cât mai mare de 1 mai, să se distreze, sper să aibă posibilităţi de agrement, să vină pe litoral nu doar pentru soare şi plajă, ci să aibă şi alte poosibilităţi, pentru că în acest fel poţi extinde sezonul. Dacă ţii un hotel deschis două luni este greu să faci un profit în condiţiile în care oferi şi servicii de calitate şi atunci ar trebui făcut ceva pentru ca sezonul să se extindă”, a declarat ministrul Turismului.

Petrescu s-a referit şi la faptul că mulţi români aleg în ultimii ani litoralul bulgăresc în detrimentul celui românesc: "Depinde de fiecare operator în parte, depinde de promovarea făcută de destinaţiile respective, operatorii sunt organizaţi foarte bine în patronate şi pe ce înseamnă promovare, noi promovăm ce revine Ministerului. În ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi alte moduri de a aduce turiştii nu mai e în sarcina noastră. Dacă turiştii vor fi mulţumiţi, vor reveni".

În ceea ce priveşte turismul la negru, ministrul Cristian Petrescu a spus că nu poate avea informaţii legate de amploarea fenomenului, însă lucrurile se vor schimba atunci când va intra în vigoare sistemul integrat electronic.

Potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turişti români vor merge pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut. Cele mai căutate staţiuni vor fi Mamaia, Eforie Nord, Neptun şi Vama Veche.

 http://www.mediafax.ro/social/ministrul-turismului-sezonul-estival-pe-litoral-incepe-vineri-soarele-nu-e-in-priza-sa-l-aprinzi-de-la-buton-9574830/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 572

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 384

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 744

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 507

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 381

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 542

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 764

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 609

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 580

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 461

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 300

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 236

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 611

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3251

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 534