Oficial de la DNA Constanța. Iată cine sunt suspecții în dosarul de cămătărie!

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 martie 2018, a inculpaților:

SULIMAN GIUNIET, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
          - șantaj (3 fapte),
          - camătă,
          - constituirea unui grup infracțional organizat,
 
IAŞAR ELVIS, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- șantaj (2 fapte),
 
IAȘAR BECHIR, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
          - şantaj,
          - camătă,
          - înșelăciune,
          - constituire a unui grup infracţional organizat,
 

IANCU ION, MARCU ADRIAN și LUCA NICOLAE COSMIN cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
          - complicitate la înșelăciune,
          - constituire a unui grup infracţional organizat,

 
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În  perioada anilor 2014 - 2017, cei șase inculpați au constituit un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și alte persoane, în scopul comiterii unor infracțiuni de șantaj, înșelăciune și camătă.

Concret, inculpații au exercitat constrângeri asupra unor oameni de afaceri (martori în cauză), pentru a-i determina să le remită sumele de 35.000 euro, 7.000 euro și 2.000 lei.

Banii respectivi au fost ceruți în contul unor împrumuturi infime acordate anterior martorilor de către inculpații Suliman Giuniet și Iașar Bechir, la care fuseseră adăugate dobânzi substanțiale, cu scopul obținerii în mod injust a unor foloase materiale.

În același context, inculpatul Iașar Bechir, beneficiind de ajutorul inculpaților Iancu Ion, Marcu Adrian și Luca Nicolae Cosmin, cu ocazia organizării unor jocuri de noroc, a indus în eroare o persoană prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, aspecte care i-au provocat acesteia pagube patrimoniale în valoare de 200.000 euro .
 
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 16 martie 2018, inculpații sunt prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Operațiuni Speciale și din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigații Criminale.

Citește și: Agitație la Palatul de Justiție din Constanța. Suspecți de cămătărie sunt prezentați cu propunere de arestare. Măsuri de securitate au fost luate (galerie foto-video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 527

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 853

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 713

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 529

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1686

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 696

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 782

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 769

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1359

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 842

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 793

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1514

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 977