Paul Brummell, despre tragedia din Colectiv A primit o solicitare formală de ajutor pe 6 noiembrie

 
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a declarat, astăzi într-un briefing de presă, că a luat legătura cu autoritățile române în legătură cu tragedia din clubul Colectiv chiar în noaptea incendiului, în jurul orei 4.00 dimineața, când a sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
 
De asemenea a specificat faptul că britanicii au primit o solicitare formală de ajutor abia pe data de 6 noiembrie.
 
„Primul contact pe care l-am avut cu autoritățile române cred că a fost în jurul orei 4.00 dimineața, sâmbătă, 31 octombrie, când am aflat despre incendiu și am sunat la Departamentul pentru Situații de Urgență. Apoi am rămas în contact pe parcursul săptămânii cu Departamentul pentru Situații de Urgență, am avut mai multe discuții cu doctorul Arafat, de exemplu”, a declarat Paul Brummell, potrivit agerpres.ro.
 
Ambasadorul Marii Britanii la București a spus că pe 6 noiembrie a avut o întâlnire cu doctorul Sarah Pape și cu ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. În cadrul întâlnirii, medicul britanic și-a prezentat impresiile referitoare la nevoile clinice ale victimelor.
 
Paul Brummell a mai relatat faptul că evaluarea a fost făcută de către doctor Sarah Pape, împreună cu un alt medic britanic, Keith Judkins, cu medici români și reprezentanți ai ISU.



Sursa foto: agerpres.ro 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell - ”Pentru România este importantă lupta împotriva corupţiei”

12 Jun 2018 1694

Ambasadorul Marii Britanii Paul Brummell, întrevedere cu Viorica Dăncilă

14 Mar 2018 1749

Ambasadorul Paul Brummell, despre prezenţa NATO în Portul Constanța - ”Marea Neagră va rămâne o mare liberă”

03 Feb 2018 2664

#sărbătoreşteDobrogea Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell - Britain in Constanta

23 Nov 2017 3032

Excelenţa Sa Paul Brummell, ambasadorul Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România „Prezenţa mea la Constanţa nu este întâmplătoare“ (video)

20 Nov 2017 4873

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul ambasadorului Marii Britanii în România, Paul Brummell (video)

14 Nov 2017 3174

Călătorie în trecut cu viteza... gândului, pe calea ferată engleză Cernavodă - Constanţa (galerie foto)

12 Nov 2017 4917

Mesajul de pe tricoul lui Paul Brummell Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, jucător de oină la Constanţa (galerie foto + video)

11 Nov 2017 4765

LIVE TEXT Imagini de la eveniment Expoziția foto-documentară „Calea ferată engleză Cernavodă - Constanța“, la Muzeul de Istorie (galerie foto + video)

10 Nov 2017 4062

Ambasadorul Marii Britanii, în vizită la Constanța. A stat de vorbă cu autoritățile constănțene

10 Nov 2017 2621

UPDATE. Imagini de la eveniment Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a jucat într-un meci demonstrativ de oină la Constanţa (galerie foto+video)

10 Nov 2017 4437

Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, va juca într-un meci de oină la Constanţa

08 Nov 2017 3109

Primăria Cumpăna, vizitată de ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Paul Brummell (galerie foto)

08 Aug 2017 2482

Andreea Cristea, tânăra din Constanţa ucisă în atentatul terorist de la Londra, îşi doarme somnul de veci sub un munte de flori (fotoreportaj+video)

14 May 2017 7955

LIVE TEXT Tânăra din Constanţa, decedată în atentatul de la Londra, e condusă pe ultimul drum. E prezent şi ambasadorul Marii Britanii în România (galerie foto+video)

13 May 2017 12723