Percheziţii domiciliare în Neamţ şi Bacău Sunt vizate persoane cu funcţii de conducere

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție de către persoane cu funcţii publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamț şi de administratori ai unor societăţi comerciale interpuse cu rol de direcţionare a sumelor de bani din bugetul public în interesul personal al celor implicaţi.

Astfel, cercetările efectuate în cauză au relevat că, în perioada 2008 – 2013, finanţări din fonduri publice pentru contracte de prestări servicii şi finanţări pentru localităţi de pe raza judeţului Neamţ au fost direcţionate, prin influenţa persoanelor cu funcţii publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamț. în interes propriu şi în interesul administratorilor societăţilor comerciale care mascau faptul că adevăraţii deţinători şi beneficiari erau persoanele din acest cerc de interese creat.

În cursul dimineții de 11 februarie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile Piatra Neamț și Bacău.
    
 De asemenea sunt audiate mai multe persoane vizate de anchetă, dar care, până în acest moment, nu au fost puse sub acuzare .
 În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin părăsesc de azi DNA Constanța! Iată unde își vor continua activitatea cei doi magistrați

06 May 2024 808

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 465

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 6552

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 612

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 578

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 720

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 600

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 385

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 599

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 535

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 452

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 942

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 476

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 774

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 694