Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța. Vizate, persoane bănuite de afaceri ilegale cu tutun (galerie foto)

În această dimineață, polițiștii specializați în investigarea criminalităţii economice din Dâmbovița, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în 17 județe (Dâmbovița, Arad, Bacău, Dolj, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea) și în București, la persoane bănuite de comercializare ilegală de tutun.
 
Potrivit Poliției Române, în urma descinderilor, de la domiciliile acestora, au fost indisponibilizate 1.500 de țigări confecționate artizanal, 5 instalații destinate prelucrării tutunului, 23 de instalații pentru introducerea tutunului, aproape 29.000 de tuburi de țigarete, peste 24 de kilograme de tutun mărunțit și peste 21 de kilograme de tutun foi.
 
Totodată, au fost audiate 91 de persoane bănuite a fi implicate în activitatea infracțională.
 
Activitățile au beneficiat sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al serviciilor de investigare a criminalității economice din Arad, Bacău, Dolj, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea și Sectorul nr. 1 București.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere, producere și comercializare de produse accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
 
Informații de background:
 
În cauză, la data de 15 martie a.c., polițiștii de investigare a criminalităţii economice au desfășurat alte 98 de percheziții, în 22 de județe (Dâmbovița, Călărași, Ilfov, Olt, Dolj, Argeș, Arad, Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Timiș, Prahova, Tulcea și Vâlcea) și în Capitală.
 
Au fost vizate persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, depozite şi oficii utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.
 

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada 2017-2019, cetățeni bulgari și români ar fi introdus, în mod frecvent, în România, tutun și frunze de tutun, prezentând la punctele de trecere a frontierei documente de însoțire a mărfii cu destinatar societăți comerciale din alte state din Uniunea Europeană.
 
În realitate, tutunul nu părăsea România, era descărcat în diferite locații clandestine din țară și transportat ulterior spre locul de prelucrare, fiind comercializat, folosindu-se, de regulă, serviciul de curierat.

 
Tutunul prelucrat ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile de comerţ electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare false, folosind numere de telefon ale unor cartele prepay.
 
În activități au fost angrenați și specialiști ai Direcției Generale a Vămilor, cu 2 echipaje canine.

Sursa foto: Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 90

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 439

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 427

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 592

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 448

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 631

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 603

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 842

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 265

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 550

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 525

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 516

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 380

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 257

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 541