PNL Constanţa „Victor Ponta şi PSD îl aduc pe Dan Diaconescu la guvernare, din disperarea de a-şi păstra puterea“

Partidului Naţional Liberal  Constanţa consideră că „Victor Ponta şi PSD îl aduc pe Dan Diaconescu la guvernare, din disperarea de a-şi păstra puterea. Dacă în urmă cu două săptămâni Ponta îl cataloga pe liderul PPDD drept saltimbacul de circ în mov, în ultimele zile şeful PSD, prin intermediul maestrului de ceremonii Liviu Dragnea, l-a peţit asiduu pe Diaconescu.“

Liberalii susţin, într-un comunicat de presă, că „un astfel de comportament politic ne întăreşte suspiciunile că, încă de la început, Victor Ponta a avut în plan lăsarea Partidului Naţional Liberal în offside şi forţarea unor decizii pe care ştia că liberalii nu le pot accepta, în paralel existând negocieri pentru găsirea unei majorităţi alternative“. „În acest moment, probabil că Victor Ponta consideră că are nevoie de un nou circ mediatic, specialitatea lui Dan Diaconescu, pentru a deturna atenţia oamenilor de la evenimentul cu adevărat important pe scena politică din România, anume cristalizarea opoziţiei la PSD şi unificarea dreptei“, menţionează PNL Constanţa. De asemenea, membrii PNL mai declară că „argumentaţia liderilor PSD şi PPDD potrivit căreia alianţa pe care o fac este una anti-Băsescu este de-a dreptul ridicolă. Alianţa PSD – PPDD, respectiv Victor Ponta – Dan Diaconescu este una menită să conserve puterea social-democraţilor şi să relanseze un partid şi un personaj care au dispărut demult din conştiinţa opiniei publice. Prin alianţa Ponta-Diaconescu, PSD încearcă să-şi păstreze majorităţile în primării şi consiliile judeţene şi îşi asigură susţinere parlamentară, iar pentru Dan Diaconescu este un bun prilej să-şi facă publicitate şi să obţină nişte firimituri la masa bogaţilor PSD-PC-UNPR“.

„Nu în ultimul rând, constatăm că, odată cu ieşirea PNL de la guvernare, PSD şi Victor Ponta s-au ocupat doar de jocuri politice şi atacuri susţinute la adresa PNL, în loc să dedice mai mult interes problemelor reale ale României“, se arată în comunicat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 323

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 869

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 674

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2223

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1571

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 738

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 525

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 640

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 825

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 734

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 956

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1444

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 616

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 636

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 3017