PNL susţine Codul Fiscal propus de Guvernul Ponta

 
Liberalii au anunţat, astăzi, că vor vota codul fiscal propus de Guvern, care conţine reducerea TVA la 19 la sută. Anunţul celor de la PNL este privit ca o victorie a coaliţiei de guvernare, însă liberalii spun că votează doar pentru că măsurile sunt unele de dreapta şi nu ar putea să nu le voteze, potrivit România TV.

PNL va susţine amendamentele la Codul Fiscal, inclusiv reducerea TVA de la 24% la 19%, aşa cum a anunţat premierul Victor Ponta, luni după-amiază în Comisia Buget-Finanţe şi miercuri în plenul Parlamentului, a anunţat deputatul Gheorghe Ialomiţianu.

„Noi, PNL, susţinem în continuare reducerea TVA, pentru că ne bazăm pe datele prezentate de către Guvern. Sigur că Ministerul de Finanţe ar trebui să ne spună sustenabilitatea, pentru că datele sunt la ei. Şi noi susţinem în continuare pentru că vedem că şi ministerul, şi premierul, reprezentanţi ai PSD spun că este sustenabilă", a precizat Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe în guvernul Boc.

Poziţia liberalilor a fost confirmată şi de copreşedintele Vasile Blaga: „În comisia de unificare am analizat proiectul de lege pe Codul fiscal si am stabilit poziţia noastră. S-a ajuns la propunerea noastră - TVA 19% -, deci vom vota proiectul de lege".




Sursa: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bogdan Huțucă, președintele PNL Organizația Județeană, mesaj de Paște

04 May 2024 86

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 410

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 457

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 338

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 603

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 898

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 700

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 549

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2285

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1586

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 744

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 528

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 720

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 645

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 561