PNL transmite clasei politice mesajul „Declaraţia de la Balchik”

 
În perioada 8-11 septembrie, seniorii liberali din majoritatea judeţelor ţării s-au reunit la Balchik, pentru a discuta despre starea societăţii româneşti şi rolul Partidului Naţional Liberal (PNL) în reconfigurarea politicilor publice în perioada următoare.
 
Atât în urma discuțiilor cât şi a mesajelor transmise de participanţi, cei prezenţi la eveniment au convenit să transmită un mesaj atât clasei politice româneşti, cât şi societăţii civile, denumit „Declaraţia de la Balchik”.
 
Mesajul urmează să fie diseminat şi ratificat de toate structurile seniorilor liberali din ţară.
 
De asemenea, la revenirea în ţară, delegaţia seniorilor liberali a fost întâmpinată de copreşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul.
 
Gheorghe Dragomir a dat asigurări tuturor celor prezenţi de susţinerea sa necondiţionată faţă de acţiunile întreprinse de aceştia.
 
„Consider că rolul Partidului Naţional Liberal este fundamental în susţinerea clasei de mijloc, care este segmentul cel mai dinamic și creativ într-o societate democratică. Liberalismul consideră că inițiativa, spiritul întreprinzător, antreprenoriatul trebuie încurajate și susținute, în așa fel încât fiecare individ să-și atingă potențialul. Clasa de mijloc constituie baza democrației și sursa fundamentală a participării”, a declarat preşedintele Organizaţiei Seniorilor Liberali Constanţa, Aurel Groposilă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 507

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 737

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 651

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 876

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1400

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 577

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 599

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2970

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 573

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 624

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 924

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 714

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 685

Cine sunt candidații PNL la primăriile din județul Constanța. Lista oficială (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 3119

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1302