Poliţia în acţiune! Razii de amploare la Secţiile rurale din judeţ

Ieri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa o organizat şi coordonat o acţiune ce s-a desfăşurat pe raza de competenţă a Secţiei 2 Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu. Conform reprezentanţilor instituţiei, la acţiune au participat efective de ordine publică şi investigaţii criminale din cadrul unităţii de poliţie sprijinite de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, în total 26 forţe participante.

„Acţiunea a urmărit constatarea de infracţiuni şi contravenţii săvârşite cu violenţă, la nivel rural, dar a avut totodată şi caracter preventiv“, au declarat autorităţile. În acest context, pe parcursul acţiunii desfăşurate s-a avut în vedere prezenţa poliţiştilor în zonele de interes operativ, în localurile publice, sau obiectivele vizate de elementele infractoare. Cu această ocazie au fost instituite trei filtre rutiere şi s-a urmărit identificarea şi reţinerea persoanelor urmărite, a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, identificarea persoanelor cunoscute cu mod de comportament violent, a celor care nu-şi justifică prezenţa în zone cu risc criminogen, identificarea persoanelor care transportă bunuri cu mijloace auto fără documente de provenienţă sau suspectate că ar proveni din comiterea de infracţiuni, dar şi care deţin obiecte contondente interzise potrivit dispoziţiilor Lg. 61/1991 R. Ca urmare a acestei acţiuni a fost constatată o infracţiune, 238 de persoane au fost legitimate, iar 35 de autoturisme au fost supuse controlului. De asemenea, s-au efectuat verificări la 13 unităţi de alimentaţie publică şi la patru discoteci, fiind aplicate 13 sancţiuni, în valoare de 6.016 lei. În contextul acţiunii desfăşurate de IPJ Constanţa, a fost sancţionat conform Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 1000 lei Ion B., administrator al unei unităţi de alimentaţie publică din localitatea Piatra, comuna Mihail Kogălniceanu, care a îngăduit practicarea jocurilor de noroc în incinta barului. Totodată, a fost depistat Cristian M., din Constanţa, care avea asupra sa un baston telescopic din metal, în timp ce se afla într-o discotecă din localitatea Palazu Mic, comuna Mihail Kogălniceanu, celui în cauză întocmindu-i-se dosar penal potrivit dispoziţiilor Legii 61/1991. În acelaşi timp, a fost identificat, reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa, Gabriel B., din localitatea Oituz, judeţul Constanţa, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat trei ani pentru infracţiuni la regimul rutier.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1513

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 649

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 938

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 923

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 622

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 788

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 658

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 892

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1514

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 761

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 532

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 776

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1311

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 468

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1095