Ponta Miercuri este zi de doliu naţional

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că în şedinţa de Guvern de marţi urmează să fie adoptată decizia prin care miercuri va fi declarată zi de doliu naţional. Premierul a spus că marţi dimineaţă vor pleca două aeronave la Podgorica pentru a-i aduce pe răniţi în ţară. În ce priveşte identificarea cadavrelor, procesul continuă, iar informaţiile oficiale privind numele victimelor vor fi date după finalizarea acestuia. 
"Vreau să spun public şi l-am rugat şi pe ministrul de Externe, Titus Corlăţean să transmită mulţumirile noastre către autorităţile publice din Muntenegru, către medici şi către cetăţenii simpli care au contribuit cum au putut la salvarea vieţilor celor răniţi", a declarat Ponta la finalul şedinţei celulei de criză înfiinţate la Ministerul de Externe pentru a gestiona situaţia apărută după tragicul accident rutier din Muntenegru.
Bilanţul oficial anunţat de către Ponta este de 18 morţi şi 22 de răniţi, dintre care 7 se află la terapie intensivă. Şeful Guvernului a arătat că familiile vor fi primele anunţate după ce se va încheia procesul de identificare a victimelor, proces a cărui finalizare mai întârzie. "Problema principală este o situaţie de înţeles pentru că pasagerii nu aveau documentele asupra lor. Documentele se află în epava autobuzului", a spus Victor Ponta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Start în FIBA 3x3 World Tour - Constanta Masters 2023, evenimentul care scrie istorie în România (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Sep 2023 1377

Universitatea „Ovidius“ Constanța Diana Șamanț, desemnată MVP la Campionatul European Universitar 2023

20 Jul 2023 1080

Handbal Echipa Universității „Ovidius“ Constanța, campioană europeană universitară. „Ne-am atins visul!“ (GALERIE FOTO)

15 Jul 2023 1322

Handbal Echipa Universității „Ovidius“ din Constanța, finalistă la Campionatul European Universitar (GALERIE FOTO)

13 Jul 2023 1173

Liga Națiunilor România întâlnește sâmbătă Muntenegru. Marian Aioani, de la Farul Constanța, exerciții inedite (VIDEO)

04 Jun 2022 1403

Trei handbalişti de la HC Dobrogea Sud Constanţa, convocaţi pentru meciurile României cu Suedia şi Muntenegru

15 Apr 2021 2934

Daniel Paraschiv, Teodor Ştefan, David Pavlov Tineri de la HC Dobrogea Sud, piese de bază în Naţionala de cadeţi a României

16 Mar 2021 3964

HC Dobrogea Sud Calificarea la Jocurile Olimpice, cel mai frumos cadou pentru Fabio Chiuffa, de ziua sa de naştere

14 Mar 2021 2201

Fostul poliţist Ioan Chifu, din Năvodari A împlinit 52 de ani şi a alergat 52 de kilometri în scop caritabil

13 Mar 2021 5028

Handbalistă din Constanţa Andra Moroianu, pregătire cu România în vederea turneului preolimpic

20 Feb 2021 4037

Tenis de masă Surorile Alina și Elena Zaharia, din Constanța, medaliate la Campionatul Balcanic de seniori (galerie foto)

06 Aug 2019 2110

Ianis Hagi şi Tudor Băluţă, de la FC Viitorul, în lotul tricolor La ce televiziune poate fi urmărit meciul Muntenegru - România, de diseară (galerie foto)

20 Nov 2018 2347

România, cu Ianis Hagi şi Tudor Băluţă, de la FC Viitorul, în lot, joacă astăzi cu Lituania, în Liga Naţiunilor

17 Nov 2018 1599

Ianis Hagi, convocat de selecţionerul Cosmin Contra la echipa naţională

09 Nov 2018 1755

Atac cu dispozitiv exploziv la Ambasada SUA din Muntenegru. Atacatorul s-a sinucis

22 Feb 2018 1833