Predoiu a vorbit despre cererea lui Tăriceanu de demitere a Laurei Kovesi şi a Liviei Stanciu

 
Cătălin Predoiu a declarat că autoritatea care face „justiție în justiție”, inclusiv în cazul erorilor judiciare, este Consiliul Superior al Magistraturii, referindu-se la cererea depusă de Tăriceanu, președintele Senatului, de demitere a Liviei Stanciu și a Codruței Kovesi, potrivit B1 TV.

„Senatul face legi, nu «justiţie în justiţie». Consiliul Superior al Magistraturii face «justiţie în justiţie», după cum spune Constituţia, inclusiv în cazuri de erori judiciare. Oricât de emoţional ar fi cazul Rarinca, declaraţia lui Tăriceanu ignoră litera Constituţiei. În plus, până când Inspecţia Judiciară nu face o anchetă, nu se ştie unde a fost eroarea: la inculpare, la condamnare sau la achitare", a declarat fostul ministru al Justiției. Cătălin Predoiu a mai susținut că Tăriceanu „face politică după ureche” și i-a cerut să demisioneze.

Predoiu a reacționat după ce Tăriceanu i-a trimis președintelui Iohannis o scrisoare în care îi cerea demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, și a șefei DNA, Laura Corduța Kovesi. Cererea, semnată și de alți senatori PLR, vine în contextul în care o femeie care a fost acuzată de șantaj la adresa șefei ÎCCJ, a stat șase luni în arest preventiv, după care a fost achitată.


Sursa: B1 TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cătălin Predoiu „ Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, dar sunt convins că procesul este ireversibil”

31 Mar 2024 412

Ministrul Cătălin Predoiu îi felicită pe polițiștii care au depistat peste 5 milioane de comprimate cu droguri în Portul Constanța

12 Feb 2024 589

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului „Am fost și rămânem alături de poporul evreu și de statul Israel”

29 Jan 2024 550

Consiliul JAI Declarația ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu privind combaterea migrației ilegale la nivel național și european

28 Jan 2024 686

Ministrul Cătălin Predoiu „Lupta cu traficanții de droguri și crima organizată va rămâne o prioritate a Poliției Române în mandatul meu.

26 Jan 2024 711

Ministrul Cătălin Predoiu - „Drogurile sunt o amenințare la adresa securității naționale“ (VIDEO)

24 Jan 2024 6368

Cătălin Predoiu La 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem obligaţia de a apăra România de orice tip de atac îndreptat împotriva identităţii naţionale

24 Jan 2024 602

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 872

Zeci de mijloace tehnice necesare misiunilor de salvare în dotarea IGSU, IGJR și Salvamont. Predoiu, prezent la eveniment (DOCUMENT)

12 Jan 2024 723

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu despre protestul transportatorilor „Forțele de ordine nu fac altceva decât să respecte legea”

11 Jan 2024 1026

Cătălin Predoiu, despre Sea Schengen „Portul Constanța devine mult mai atractiv”

05 Jan 2024 815

Ministrul Cătălin Predoiu „2023 a fost și anul în care am văzut pacea devenind, în Europa, mai fragilă ca oricând“

31 Dec 2023 774

Ministrul Cătălin Predoiu „Asigur toţi cetăţenii că forţele MAI lucrează şi în aceste zile de sărbătoare“ (VIDEO)

23 Dec 2023 824

Cătălin Predoiu, declarații la evenimentul de recepționare a 15 autospeciale de stingere intrate în dotarea ISU (VIDEO)

18 Dec 2023 898

Cătălin Predoiu, la inaugurarea noilor puncte de lucru ale Direcției pentru Imigrări București și Serviciului pentru Imigrări Ilfov

08 Dec 2023 992