Premierul României – “Trebuie crescută performanța portului Constanța”

Premierul Dacian Cioloș a declarat astăzi că niciun politician din Olanda nu a condiționat intrarea României în Schengen de o eventuală punere în relație a portului Constanța cu Rotterdam, transmte Agerpres.
 

"Mie nu mi-a cerut nimeni portul Constanța când am fost în Olanda ca să intrăm în Schengen. (...) Niciun politician din Olanda cu care am discutat n-a condiționat relația dintre portul Constanța și Rotterdam de intrarea României în Schengen. (...) Pot să vă asigur că, cel puțin la nivelul meu, nu s-a pus problema asta", a spus premierul Cioloș, răspunzând unei întrebări în timpul Dialogului cu cetățenii, organizat de Comisia Europeană, la care a fost prezent și vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.


Totodată, premierul Cioloș a precizat că trebuie crescută performanța portului Constanța, înainte de a vorbi despre privatizarea sa.

"Am transmis și acolo, pentru că e o companie de stat portul Constanța. Înainte de a vorbi de privatizări la portul Constanța sunt niște lucruri pe care noi trebuie să le facem în România pentru a crește performanța portului, să terminăm acolo cu niște lucruri care nu funcționează bine de mai mulți ani. (...) Dacă ne mulțumim doar cu faptul că natura ne-a plasat bine acolo nu e suficient ca să facem afaceri performante. Deci trebuie să folosim ce ne-a dat natura și să ne folosim și inteligența și onestitatea și eficiența ca să punem portul ăla încet, încet pe picioare și acolo iar trebuie câțiva ani și pe urmă vom vedea cu cine o să se decidă să se facă parteneriat", a mai afirmat Cioloș.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gelu

02 Sep, 2016 02:12

Ca prim ministru ar trebui sa știe ca porturile mari sunt ale statului in toată lumea,nu sunt privatizate .

Articole asemanatoare

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 355

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 433

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 569

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 449

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 550

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 789

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 438

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 596

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 401

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 462

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 421

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4326

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 414