Premierul Viorica Dăncilă a prezidat întâlnire de lucru a Consiliului Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a avut astăzi, la Palatul Victoria, o nouă întâlnire de lucru, prezidată de prim-ministrul Viorica Dăncilă.
 
Potrivit Biroului de Presă al Guvernului României, cu acest prilej, a fost aprobat Calendarul actualizat al reuniunilor ce vor fi organizate în România în cele șase luni de mandat la președinția Consiliului UE, care cuprinde 239 de evenimente la București și în teritoriu, acoperind toate județele.
 
România intră, astfel, în etapa finală a părții organizatorice din cadrul procesului de pregătire a mandatului.
 

”Este un pas foarte important. Toți ne dorim o președinție de succes la Consiliul Uniunii Europene, pe care trebuie să o pregătim foarte bine, astfel încât din momentul preluării, lucrurile să meargă foarte bine, așa cum ne-am propus”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

 
La întâlnirea de lucru de astăzi, de la Palatul Victoria, au fost prezentate progresele înregistrate în ultimele luni, atât în ceea ce privește abordarea tematicilor europene, cât și pe palierul organizatoric, pentru pregătirea acestui moment important pentru țara noastră.
 

”În egală măsură, a fost evidențiat faptul că, în acest moment, țara noastră are deja calitatea de „viitoare președinție” în raport cu interlocutorii de la Bruxelles și totodată de „președinție din umbră” în raport cu partenerii austrieci, ceea ce presupune obligații și responsabilități suplimentare pentru România, atât la nivel politic, cât și la nivel tehnic. Exercitarea acestor atribuții reprezintă dovada angajamentului României cu privire la asigurarea continuității agendei europene, prin pregătirea din timp a tranziției negocierilor înspre echipa Președinției României la Consiliul UE.
 
Discuțiile din cadrul reuniunii s-au concentrat pe fondul dosarelor pe care România le va gestiona pe durata mandatului, dar au atins și alte subiecte de interes precum Planul de promovare turistică al Ministerului Turismului pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Au fost realizate informări de etapă, inclusiv cu privire la aspecte de comunicare publică, necesare pentru o înțelegere comună și o acțiune concertată a tuturor ministerelor, atât în dialogul și coordonarea pe plan intern, cât și în dialogul cu partenerii europeni” - a transmis Biroul de Presă al Guvernului României.

 
Informații suplimentare:
 
Consiliul Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene reprezintă formatul de lucru compus din reprezentanții Guvernului României, ai Parlamentului și ai Administrației Prezidențiale, constituit cu scopul de a asigura coordonarea tehnică și politică pentru momentul în care țara noastră va deține Președinția Consiliului UE.
 
România va exercita, pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene – una dintre cele șapte instituții ale Uniunii. Președinția rotativă prezidează la Bruxelles reuniunile Consiliului Uniunii Europene (cu excepția Consiliului Afaceri Externe), reuniunile COREPER (întâlnirile reprezentanților permanenți ai țărilor membre la Bruxelles) și reuniunile a aproximativ 200 de grupuri de lucru. Președinția României la Consiliul UE se va derula într-un context european și internațional complex, mandatul acesteia urmând a ține cont de procese de anvergură care vor modela Uniunea Europeană, precum reflecția asupra viitorului Uniunii Europene, procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, tranziția spre un nou ciclu legislativ ca urmare a alegerilor europene și, implicit, a finalului de mandat al Comisiei Europene și al Parlamentului European, respectiv negocierile privind documente strategice de referință ale Uniunii, precum noul cadru strategic de acțiune post-2019 și viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul României, Marcel Ciolacu „Activitatea de jurnalist, cu toate valențele sale, are în sine și un rol de formator al societății”

03 May 2024 271

Guvernul Românieiactele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 30 aprilie 2024

01 May 2024 281

Pas important pentru construcția noului stadion din Constanța. Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare

30 Apr 2024 796

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 362

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 281

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 554

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 321

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 463

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 314

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 602

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 387

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 359

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 305

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 750

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1032