A lăsat să se înţeleagă că are relaţii mari la Tribunalul Galaţi

Cetăţeanul Valentin Coman, fără funcţie specială, a primit sentinţa în cazul dosarului în care era cercetat.

După cum se arată într-un comunicat al DNA, inculpatul era cercetat pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

„La data de 01.11.2012, inculpatul Coman V i-a pretins unei martore denunţătoare suma de 15.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galați, ce aveau repartizat spre soluționare un dosar penal, cu promisiunea că îi va determina pe aceștia să dispună judecarea în stare de libertate a soțului denunțătoarei”, conform DNA.
 
Coman V. şi-a recunoscut fapta, iar pedeapsa pe care o are de săvârşit a fost stabilită astfel la trei ani de închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Pentru săvârşirea pedepsei în acord cu termenii stabiliţi, cetăţeanul trebuie să respecte anumite obligaţii, printre care amintim : să anunţe în cazul în care schimbă locuinţa sau orice deplasare pe un termen mai lung de 5 zile, să nu părăsească teritoriul ţării fără acordul instanţei, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile.

Din comunicatul DNA rezultă că această etapă reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 575

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 451

Brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență, achitat

02 Apr 2024 766

Adăscăliței Monica Delia, managerul Spitalului Mavromati din Botoșani, reținută de DNA!

20 Mar 2024 548

Avocat din baroul Argeș, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

18 Jan 2024 873

Șoferiță băută, depistată la volan, în Tulcea. Ce alcoolemie avea

15 Jan 2024 799

Denunțul formulat de un agent de poliție de frontieră Persoană cercetată pentru dare de mită și trafic de migranți

15 Jan 2024 974

DNA a încheiat al doilea acord de recunoaștere a vinovăției cu Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța

18 Dec 2023 1189

Trafic de influență la Timișoara. Cazul unui flagrant de 15.000 de euro!

15 Dec 2023 665

"Maru", dealerul care îi furniza droguri lui Vlad Pascu, trimis în judecată

06 Dec 2023 892

DNA Angajat al DGASPC Vaslui, reținut pentru trafic de influență

15 Nov 2023 1046

Georgescu Ion, primarul din Mioveni, cere să fie pus în libertate!

06 Oct 2023 909

Poliția Română Șantaj și trafic de influență pentru sute de mii de euro! Două persoane sunt reținute

28 Sep 2023 814

Șofer beat depistat în trafic în municipiul Medgidia. Ce alcoolemie a indicat aparatul alcooltest

13 Sep 2023 919

Bărbat aflat sub influența alcoolului, depistat în trafic de polițiștii din Cluj

23 Aug 2023 720