Profesorul universitar constănţean Stoica Lascu a vorbit în Statele Unite ale Americii de Marea Unire şi Dobrogea

 
 
Pe 30 septembrie, a  avut loc, pe tărâm american, Simpozionul dedicat Centenarului Marii Uniri şi Jubileul „Dobrogea 140”, la Biserica Sf. Apostol Pentru şi Pavel, din Astoria, SUA. Astfel, au fost prezenţi ing. Dima Lascu, care s-a ocupat de protocolul deschiderii, pr. Prof. univ. dr. Theodor Damian, care este preşedintele Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, preşedintele filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu tema „Vasile Goldiş şi Marea Reunificare a Ţării”.
 
A mai participan şi M.N. Rusu, critic şi istoric literar, cu tema „Ziarul Românul premergător al revenirii Transilvaniei şi Basarabiei la Regatul României”. Iar nu în cele din urmă, de pe plaiuri dobrogene a fost şi prof. univ. dr. Stoica Lascu, de la Universitatea „Ovidius” Constanţa, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, care a vorbit pe două teme. Prima a fost „Cele trei uniri din 1918 – borne în desăvârşirea formîrii României moderne” şi „14 noiembrie 1878 – Reintegrarea Dobrogei la Statul român, a doua treaptă în devenirea României moderne”.
 
La Simpozion au participat circa 60-70 persoane, în prezenţa noului director al ICR New York.
 
„Am vorbit despre însemnatatea Centenarului, etapele Marii Uniri şi, mai ales, istoria Dobrogei, accentuând asupra semnificaţiei termenilor istorici - stat naţional, unitate natională,  Dobrogea/România de la Mare, reintegrare/revenire la Statul Român, locul acestui spaţiu de etnogeneză în ansamblul evoluţiei Ţării şi în sud-estul european, perspectivele de dezvoltare ale României de la Mare în contextul adâncirii parteneriatului strategic româno-american”, a precizat prof. univ. dr. Stoica Lascu.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Magiar Nicolae

24 Oct, 2018 07:27

Felicitări pentru tot ce faceți !

Articole asemanatoare

Uniunea Democrată Turcă din România Ediția cu numărul 20 a simpozionului „Implicarea femeii turce în societatea contemporană” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 900

LIVE TEXT Unirea Principatelor Române, sărbătorită la MINA Constanța printr-un simpozion (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 953

Simpozion despre Unirea Principatelor Române la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

22 Jan 2024 761

LIVE TEXT Simpozion de 1 decembrie la MINA Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Nov 2023 1137

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța pregătește un simpozion pentru celebrarea Zilei Naționale

28 Nov 2023 792

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deschide lucrările Simpozionului Internațional care marchează 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia (LIVE + FOTO)

12 Oct 2023 1056

Simpozion internațional care marchează 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia, organizat la MINA Constanța

10 Oct 2023 843

Simpozion internațional despre restaurarea și conservarea artei religioase, la Universitatea Ovidius din Constanța

23 May 2023 1009

LIVE TEXT Simpozion organizat de Organizația Femeilor Liberale Constanța de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2023 1906

Simpozion prilejuit de Ziua Mondială a Sănătății, la Constanța

05 Apr 2023 1318

Galerie foto+VIDEO Sărbătoarea Etniei Tătare în România. Identitatea dobrogeană, sărbătorită printr-un simpozion la UDTTMR Constanța

14 Dec 2022 1896

Sărbătoarea Etniei Tătare din România. Simpozion organizat astăzi la sediul UDTTMR Constanța

13 Dec 2022 1341

Simpozion „Dobrogea unitate în diversitate. 144 de ani de la revenirea Dobrogei la România“ la Liceul Tehnologic ,,IC Brătianu” din Nicolae Bălcescu

15 Nov 2022 1688

Program de weekend în Constanța Evenimente 11 - 13 noiembrie 2022

10 Nov 2022 6928

Simpozion dedicat Zilei Dobrogei, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

10 Nov 2022 1687