Proiectul „Alege şcoala”, desfăşurat de Arhiepiscopia Tomisului, la final

Marţi, 2 iulie 2013, Arhiepiscopia Tomisului şi Fundația World Vision România vor organiza Sesiunea Festivă de închidere a proiectului Alege Şcoala!, un eveniment organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Cu acest prilej vor fi prezentate rezultatele macro, precum şi la nivel de județ a realizărilor din cadrul Proiectului Alege Școala!

Pe parcursul celor patru ani de proiect, la nivel național, 29.207 copii - elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii, delincvenți juvenili, persoane care au părăsit timpuriu şcoala, persoane care nu au absolvit învățământul obligatoriu şi preşcolari - au participat la activităţile proiectului Alege Şcoala!. Totodată, dezvoltarea programului de prevenire a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii a fost susţinut de 3206 persoane: preoți şi profesori de religie.


În total, activităţile proiectului Alege Şcoala! au însumat 247 de sesiuni de formare, de care au beneficiat 3.206 de persoane (preoţi şi profesori de religie); organizarea unui număr de cel puţin 9.618 lecţii de cateheză în cadrul „Şcolii de duminică”; organizarea a 235 tabere de creaţie pentru 9.618 de copii; organizarea unui concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul Parohiilor, Protopopiatelor, Eparhiilor şi Patriarhiei) pentru toți cei 29.207 de copii implicaţi în proiect.


La nivelul Arhiepiscopiei Tomisului au fost înscrişi 80 de preoţi şi profesori de religie, alături de 730 de copii din mediul rural şi urban. Au fost realizate 6 sesiuni de formare pentru preoţii înscrişi în proiect, din cele 6 protoierii ale Arhiepiscopiei. Din cei 730 de copii, 240 au participat la taberele de creaţie, organizate la Buşteni – 2011 şi Durău – 2012. La prima etapă – parohială – a concursului din cadrul proiectului au participat şi au fost premiaţi toţi copiii, la etapa a doua – pe protopopiat – au fost premiaţi 54 de copii, iar la etapa eparhiala au fost premiaţi 9 copii. Premiile pentru participanţi şi câştigători au fost oferite de către Fundaţia World Vision România. De asemenea, în toate parohiile înscrise în proiect, au fost realizate lecţii catehetice care au avut ca suport ghidurile Hristos Împărtăşit Copiilor.

Scopul declarat al acestui proiect a fost cel de a lupta împotriva abandonului şcolar sau, mai precis, de a preveni părăsirea timpurie a şcolii. Ne-am ocupat şi de un cadru mai larg, şi anume, valorizarea educației şi de a oferi copiilor o perspectivă a educației care se bazează pe cuvântul lui Dumnezeu şi pe Împărăția lui Dumnezeu ca scop principal în viață” a declarat de Pr. Constantin Naclad, Inspector pentru Catehizare Parohială şi Manager de proiect pentru Alege Școala!.


Proiectul Alege Școala! are ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi a delincvenţei juvenile, prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „Şcoala de duminică”, necesare asigurării educaţiei morale de bază şi a motivaţiei pentru studiu a copiilor din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani.


Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, proiectul Alege Şcoala! este implementat de către Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, beneficiind de finanțare nerambursabilă de la Fondul Social European, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 2.2Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”.






Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului așteaptă mii de credincioși, în noaptea de Înviere (VIDEO)

30 Apr 2024 478

Duminica Floriilor la Constanța Credincioșii înconjoară Catedrala arhiepiscopală în procesiune cu ramuri de salcie și flori (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 621

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 581

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 609

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 587

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 521

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 580

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 789

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2948

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 704

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 753

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 620

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 955

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 1021

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1601