Proprietara unui câine periculos, sancționată de polițiștii locali din Constanța. Ce amendă a primit și ce nereguli au constatat agenții

Polițiștii locali acționează atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Constanța, la data de 30.07.2018, a fost identificată proprietara unui câine încadrat în categoria periculos, de talie mare, rasa Rottweiler,  care însoțea animalul în parcul de la Casa de Cultură iar acesta nu avea botniță, fiind astfel încălcată o obligație legală.

”Deținătorul legal al patrupedului a fost sancționat contravențional cu suma de 1500 lei, în conformitate cu dispozițiile O.U.G nr.55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi” - au transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța. 


Prin câini periculoși se întelege câinii aparținând următoarelor rase, grupate în două categorii după cum urmează:
-categoria I: caini de lupta si de atac, asimilati prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor; 
-categoria a II-a: cainii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor.

”Pe această cale, aducem în atenția opiniei publice, totodată, că nerespectarea obligațiilor legale privind deținerea unui animal de companie și plimbatul câinelui fără lesă și/ sau botniță pe drumurile publice, în parcuri și alte spații/locuri publice, chiar  și însoțit de stăpân, cu excepția locurilor special amenajate, poate atrage răspunderea contravențională a însoțitorului animalului de companie cu amendă contravențională ce poate ajunge până la 1.500 de lei, la fel ca și în cazul prezentat” - au mai transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța.  .

Sursa foto: Poliția Locală Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 343

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 612

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1162

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 404

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 537

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 781

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 418

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 532

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 534

Amendă de zeci de mii de lei pentru un operator economic din localitatea Lazu, județul Constanța. Ce nereguli a constatat Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 468

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 437

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe malul Lacului Istria? S-a lăsat cu dosare penale

13 Apr 2024 805

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 696

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 562

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 568