Proprietarii si personalul caselor de amanet, instruiti de politistii constanteni

La sfârşitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prin Serviciul de Ordine Publică şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat o întâlnire pe tema prevenirii furturilor şi tâlhăriilor, la care au fost invitaţi să participe administratorii caselor de amanet.

Problemele aduse în atenţie în cadrul acestei întâlniri au vizat în principal securizarea corespunzătoare a caselor de amanet şi instruirea personalului propriu în scopul prevenirii furturilor şi a tâlhăriilor.

Poliţiştii le-au atras atenţia administratorilor caselor de amanet asupra importanţei asigurării unui sistem de supraveghere video performant, care să funcţioneze permanent şi dotării cu uşi şi vitrine rezistente.

De asemenea, poliţiştii le-au recomandat administratorilor să organizeze întâlniri cu personalul propriu în cadrul cărora aceştia să fie instruiţi pe tema prevenirii furturilor şi tâlhăriilor.

Angajaţii trebuie să adopte un comportament prudent şi să fie foarte vigilenţi cu privire la încercările infractorilor de a-i înşela.

Acţiunea a făcut parte din Programul de Prevenire a Furturilor din Locuinţe, Societăţi Comerciale şi a Furturilor de Animale, al cărui scop vizează reducerea riscului de victimizare în cazul infracţiunilor de furt.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Actiune a politistilor Capitalei

30 Apr 2024 217

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 452

Constanța Protest spontan la Oficiul Registrului Comerțului, activitatea cu publicul, suspendată pentru 2 ore!

29 Apr 2024 533

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 467

Acțiune împotriva braconajului în Delta Dunării! Iată ce au descoperit polițiștii de frontieră (VIDEO)

28 Apr 2024 427

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 537

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 367

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 497

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 378

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 373

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 542

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 495

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 427

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 482

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 440