Protocolul de colaborare dintre PSD și UNPR va fi semnat mâine

 
Partidul Social Democrat (PSD) și Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) semnează mâine la ora 11.00  protocolul de colaborare, după ce astăzi evenimentul a fost amânat.
 
Documentul, care va fi semnat de președinții PSD și UNPR, Liviu Dragnea, respectiv Gabriel Oprea, privește colaborarea celor formațiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin și candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă.
 
Gabriel Oprea și Liviu Dragnea vor semna protocolul privind colaborarea celor doua partide în alegerile locale, votul într-un singur tur și candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă, potrivit unui comunicat de presă.
 
„Noi avem un protocol de alianță - Alianța de Centru Stânga- împreună cu PSD. În mod normal, nici nu trebuia să discutăm dacă nu mergem pe liste comune. Am vorbit cu dl președinte Dragnea și înțeleg că acest protocol se va semna mâine, în care se prevăd toate lucrurile, inclusiv număr de locuri în Parlament”, a declarat Gabriel Oprea ieri la Senat, potrivit agerpres.ro.  



Sursa foto: jurnalistii.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 428

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 443

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 567

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă proiectul de succes “Fii Avocat în Școala Ta!”

01 Apr 2024 808

Protocol de colaborare, încheiat între UMC și Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM

28 Mar 2024 854

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 929

Romsilva și Poșta Română au încheiat un Protocol pentru compensarea sumelor aferente lemnului de foc

23 Jan 2024 640

Reguli clare de colaborare pentru stoparea importurilor și comercializării mărfurilor neconforme pentru inspectorii vamali și comisarii ANPC

15 Jan 2024 692

Administrația locală din Valu lui Traian vrea să amenajeze locuințe protejate pentru victimele violentei domestice

24 Apr 2023 926

Protocol de colaborare între Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Inspectoratul Școlar Județean Constanța (GALERIE FOTO)

23 Mar 2023 1094

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu a aprobat cereera de amenajare a unui sens giratoriu nou în comună

24 Feb 2023 1799

Protocol de colaborare privind educația juridică. Iată în ce constă

30 Nov 2022 1257

Polaris M Holding va colecta deșeuri reciclabile de la agenții economici dintr-o localitate din județul Constanța

02 Nov 2022 1187

Ce se va întâmpla cu Palatul Copiilor din Constanța? Anunțul inspectorului școlar general, Sorin Mihai!

25 Jul 2022 2352

Consilierii județeni vot vota un protocol cu Arhiepiscopia Tomisului. Ce prevede acesta? (DOCUMENTE)

21 Jun 2022 1677