Românialiberă.ro PSD aruncă în lupta pentru locale zeci de candidaţi penali

 
La alegerile locale din 2016, primarii și șefii de CJ-uri cu dosare penale vor fi sprijiniți de partid să obțină un nou mandat atât timp cât sunt bine plasați în sondaje. La urma urmei, dacă avem un prim-ministru în funcție inculpat într-un dosar penal, de ce ne-am împiedica în criterii de integritate când vine vorba de administrația publică locală, nu?

Confirmarea publică a informației că social-democrații penali au primit undă verde să candideze în 2016 a venit de la secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu. „Plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. (...) Unii văd la centru baroni, noi vedem în teritoriu un om care este votat cu 60-70%. Dacă Gheorghe Nichita este votat la Iaşi cu 75%, nu contează că la Bucureşti unii îl văd baron. Nu pot să-mi bat acolo joc de sute de mii de voturi într-un judeţ ca acesta, când oamenii gândesc altceva“, a explicat Ștefănescu raționamentul PSD, potrivit romanialibera.ro.

Cu alte cuvinte, contează prea puțin spre deloc că unii aleși locali social-democrați au unul, două sau chiar șase dosare (cum este cazul lui Nicușor Constantinescu, șeful CJ Constanța), că sunt acuzați de tot felul de fapte de corupție și că unii dintre ei au deja condamnări în prima instanță (dacă ar avea condamnări definitive, chiar și cu suspendare, acestea sunt însoțite, de regulă, de unele interdicții de a mai ocupa funcții publice). Tot ce contează este percepția oamenilor, percepție care poate fi, după cum bine știm, manipulată sau „îndulcită“ cu unele cadouri electorale.

Pendiuc, Constantinescu, Duicu etc.

După cum a prezentat „România liberă“ în mai multe rânduri, zeci de șefi de consilii județene și primari de municipiu reședință de județ (la care se adaugă, probabil, alte câteva zeci de consilieri județeni și locali) au probleme de natură penală, în diferite stadii – urmărire penală, trimitere în judecată sau chiar condamnare în prima instanță. Toți aceștia vor putea candida în 2016, dacă vor vrea și dacă și-au asigurat susținerea electoratului.

Să dăm doar câteva exemple. Tudor Pendiuc (foto), primarul suspendat al Piteștiului, recent eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar. Pe 20 martie 2015 a fost trimis în judecată, împreună cu fiica sa și alte persoane, pentru luare de mită și abuz în serviciu, după ce a favorizat o firmă. Aflat în funcție din 1992, acesta ar putea intra în cursa pentru un nou mandat, fiind foarte puțin probabil să se ajungă la o decizie definitivă în cazul său până în iunie 2016, când vor avea loc alegerile locale. Un indiciu în acest sens poate fi găsit și în declarațiile de ieri ale lui Codrin Ștefănescu: „La Pitești, PSD, pe oricine ar arunca în luptă, pleacă de la 55% (...) pentru că oamenii gândesc la nivel teritorial altfel decât vedem noi lucrurile de la București“.

Alt exemplu: Nicușor Constantinescu, șeful CJ Constanța. Până acum, a fost trimis în judecată în mai multe dosare, printre care cel privind Centrul Militar Zonal (abuz în serviciu în formă continuată) și cel privind elicopterul prăbușit în Siutghiol. Constantinescu, aflat în funcție din 2004, și-a manifestat deja dorința de a candida pentru un nou mandat.

Pe listă i-am putea vedea, la anul, și pe Cristinel Bîgiu (trimis în judecată pe 2 februarie 2015, pentru luare de mită, conflict de interese în formă continuată și tentativă de spălare a banilor), Constantin Boșcodeală (condamnat, în februarie 2015, în prima instanță, la 5 ani de închisoare cu executare), Mircea Moloț (cercetat penal și cu averea sub sechestru), Gheorghe Nichita (cercetat pentru abuz în serviciu), Adrian Duicu (trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție, inclusiv trafic de influență și dare de mită) și alții.

Discuțiile cu UNPR, lăsate pentru noiembrie

Potrivit lui Codrin Ștefănescu, selecția candidaților pentru alegerile locale va începe, în PSD, în luna septembrie. Întâi vor fi făcute analize la nivel județean și, dacă este cazul (doi sau mai mulți posibili candidați), vor fi realizate sondaje de opinie. În conturarea deciziei finale va juca un rol decisiv și ce va hotărî conducerea centrală a PSD în privința UNPR: acceptă sau nu să meargă pe liste comune și, dacă da, câte locuri eligibile vor fi date progresiștilor.


Potrivit lui Ștefănescu, negocierile cu UNPR vor începe imediat după Congresul extraordinar al PSD, cel mai târziu în luna noiembrie.

De menționat că discuțiile pe tema eventualelor liste comune PSD-UNPR pentru alegerile locale și parlamentare din 2016 se poartă de luni bune. Până acum, cele două părți par să nu fi ajuns la o înțelegere, de unde și pașii în afara coaliției la putere pe care îi fac, din când în când, Gabriel Oprea și oamenii săi (votul la Strategia națională de apărare a țării, votul pentru șefia SIE și, mai recent, consultările pe Codul Fiscal).


Articol preluat de pe romanialibera.ro


Sursa: romanialibera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar incomplet Pesedistul Adrian Stan, obligat să redepună dosarul de candidatură pentru Consiliul Local Techirghiol!

28 Apr 2024 112

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 154

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 743

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 528

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 885

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 475

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 834

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 676

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 456

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 672

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 749

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 994

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 751

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 544

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1156