Stiri calde

PSD se reuneşte în şedinţă Mihai Fifor va fi validat preşedinte al Consiliului Naţional

Consiliul Naţional al PSD se reuneşte duminică, la Palatul Parlamentului, în cadrul reuniunii urmând a fi validat preşedintele CN şi să fie aleşi şefii departamentelor de specialitate ale social-democraţilor, scrie Agerpres.

Reuniunea este programată să înceapă la ora 16,00.

CN al PSD se va constitui după noul statut, având în componenţă parlamentari - senatori, deputaţi -, miniştri, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, primarii marilor oraşe, câte trei primari din principalele comune din fiecare judeţ, liderul Ligii Aleşilor Locali judeţeni, europarlamentari.

În cadrul reuniunii va fi validat preşedintele Consiliului Naţional.

Mihai Fifor este singurul candidat pentru această funcţie, fiind aprobat, deja, într-un Comitet Executiv Naţional al PSD, ca preşedinte interimar al CN.

La Consiliul Naţional vor fi constituite şi departamentele PSD, în număr de 24, în oglindă cu ministerele din Guvernul României.

"Departamentele CN se vor întruni săptămânal şi tot săptămânal va avea loc şedinţa şefilor departamentelor cu preşedintele Consiliului Naţional, în funcţie de temele de actualitate din ţară. Departamentele vor fi constituite şi la nivel teritorial, vor fi formate din cei mai buni specialişti, cele mai bune cadre pe care PSD le are în toate domeniile de activitate: economic, sănătate, educaţie, transporturi, turism şi aşa mai departe. În cadrul acestor şedinţe se va discuta inclusiv despre probleme ridicate de societatea civilă, de sindicate, de patronate, cu posibilităţi de modificare a unor legi, de completare sau de a se crea noi iniţiative în domeniu, care să uşureze viaţa românilor. Vor avea loc dezbateri pe aceste teme, unele în prezenţa mass-media", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, secretarul general al social-democraţilor, Codrin Ştefănescu.

La reuniunea de duminică urmează să fie prezent şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după cum a precizat acesta vineri, la Parlament.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Felix Stroe - „În nucul care nu are nuci nu dai cu reteveiul!“ Ce le-au transmis liderii PSD seniorilor din partid (galerie foto)

02 Sep 2019 1457

Mamaia. Ce s-a discutat, la PSD, despre pensiile militare

01 Sep 2019 4426

Dăncilă huiduită din nou la Mamaia. Conducerea PSD faţă în faţă cu pensionarii din Constanţa (Galerie foto+Video)

01 Sep 2019 1267

LIVE TEXT Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, prezentă la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor (galerie foto + video)

30 Aug 2019 2263

Programul complet al Şcolii de Vară a Femeilor Social-Democrate Mamaia. Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor şi-au anunţat prezenţa

29 Aug 2019 589

Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de noi miniştri pentru Educaţie, Justiţie şi Interne

26 Aug 2019 343

Mihai Fifor revoluţionează MAI. Se va regândi managementul fiecărui post de conducere. Ce spune despre şefia inspectoratelor de poliţie

24 Aug 2019 715

Ședință CExN PSD Noi propuneri la ministerele de Justiție, Educație și Afaceri Interne

23 Aug 2019 615

Text integral. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind circulaţia pe drumurile publice. De când se aplică în totalitate

19 Aug 2019 2382

Videoconferinţă cu tema principală „Pregătirea anului școlar”

18 Aug 2019 524

Ministrul Afacerilor Interne, Mihai Fifor, despre protestele din Piaţa Victoriei

11 Aug 2019 1143

Pentru mai multă siguranță în școli și în zonele adiacente, va crește numărul patrulelor mixte pe străzi

05 Aug 2019 363

A fost demis șeful Jandameriei, Ionuț Sindile. Vezi cine e noul șef al Jandarmeriei Române

05 Aug 2019 777

Acţiuni de depistare a transportatorilor de persoane neautorizaţi

02 Aug 2019 379

Ministrul Mihai Fifor vrea trecerea sistemului 112 de la STS la MAI

31 Jul 2019 413