Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României - "Bugetul adoptat nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD"

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, miercuri, că şeful statului urmează să ia o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale pe care o va anunţa public în zilele următoare, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci "bunăstării PSD".

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia că bugetul nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD", a spus Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginația PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilității și modului defectuos prin care social-democrații au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, așa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor, a transmis purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis.

În zilele următoare, președintele urmează să ia o decizie cu privință la Bugetul de stat” a declarat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Klaus Iohannis.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 784

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 188

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 434

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 259

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 528

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 871

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 483

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11415

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 457

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 444

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 441

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 549

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1317

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 427

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 447