Deputatul Gheorghe Dragomir „Putem spune că premierul Victor Ponta și-a dat doctoratul în minciună“

 
Copreședintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, consideră că, sub guvernarea Ponta, românii au avut parte de trei ani de „aroganță, dispreț, minciuni, impostură și incompetență“.

„Promisiunile, propaganda și minciunile sunt principalele instrumente folosite de Victor Ponta pentru a-și acoperi eșecul și incompetența, iar abuzul și încălcarea Constituției sunt practicile sale preferate pentru menținerea la putere, toate asezonate cu sfidarea justiției, corupția și promovarea drepturilor speciale pentru politicieni. În trei ani de zile Victor Ponta și-a conturat un profil de mincinos notoriu. Au fost atâtea minciuni spuse în tot acest timp încât putem spune că premierul Victor Ponta și-a dat doctoratul în minciună”, afirmă liderul PNL Constanța.

Deputatul liberal Gheorghe Dragomir face și o scurtă înșiruire a minciunilor promovate de Victor Ponta în cei trei ani de mandat: „Victor Ponta a mințit atunci când a susținut că va demisiona din funcția de premier dacă se va dovedi că a plagiat în teza de doctorat. A mințit atunci când a susținut că românii din străinătate au avut unde vota. A mințit în campania electorală pentru prezidențiale când spunea că Iohannis a tăiat pensiile și salariile. A mințit și atunci când a afirmat că va ieși din politică dacă până în 2016 autostrada Comarnic-Brașov nu va fi finalizată. A mințit atunci când a susținut că nu va mări taxele, atunci când a spus că va limita numărul de OUG sau atunci când a declarat cu nonșalanță că a mărit alocațiile pentru copii. Acestea sunt doar câteva exemple ale minciunilor promovate de Victor Ponta, cel care s-a aflat în ultimii trei ani în fruntea guvernului”.

Dacă dăm la o parte ambalajul strălucitor în care propaganda PSD a împachetat guvernarea, parlamentarul PNL de Constanța consideră că „România rămâne astăzi cu un decalaj considerabil la nivelul dezvoltării, față de statele UE. Creșterea economică realizată de Guvernul Ponta s-a aflat în cei trei ani sub nivelul de 3% asumat în programul de guvernare. Contrar angajamentelor, cifrele arată clar că evaziunea fiscală a atins cote record, iar creșterea nivelului de colectare a veniturilor la bugetul de stat s-a dovedit un eșec lamentabil”.

Nu în ultimul rând, copreședintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, este de părere că nerealizarea cea mai gravă a guvernării Ponta se referă la cele 1 milion de locuri de muncă promise în 2012.

„În trei ani de mandat ai Guvernului Ponta au apărut în plus doar aproximativ 120 mii de salariați. Comisia Europeană a atras un semnal de alarmă că lipsa investitorilor străini care să creeze locuri de muncă este unul din marile dezechilibre economice ale României. În schimb, Victor Ponta dă vina pe sindicate pentru faptul că investitorii părăsesc țara. Din păcate, acesta este adevăratul bilanț al guvernării Ponta”, conchide parlamentarul liberal. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Mai multe persoane fizice au obținut terenuri de la Primăria Saligny

21 Mar 2024 474

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 februarie 2024

13 Feb 2024 741

Lideri de sindicat din serviciile de ambulanță, în greva foamei! Vor fi proteste la mai multe Servicii de ambulanță din țară

21 Nov 2023 818

UPDATE Echipa Under-15 a Farului Constanța s-a calificat în semifinalele Ligii Elitelor (GALERIE FOTO)

09 May 2023 1612

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 ianuarie 2023

27 Jan 2023 1656

Societatea de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa Elevi constănțeni, premiați la concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural- Zestrea comunităților locale”

25 Jul 2021 2460

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 octombrie 2019

24 Oct 2019 3449

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 octombrie 2019

16 Oct 2019 3328

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 septembrie 2019

04 Sep 2019 3353

CLM a votat. Oameni politici şi foşti jurnalişti, în Consiliul de Administraţie al RAEDPP (galerie foto)

28 Sep 2018 2952

Primarul George Scupra, replică edilului Făgădău „Suntem onorați că simte nevoia să compare investițiile din Constanța cu cele din Ovidiu“

16 Feb 2018 3734

Prin Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța Au fost acordate Premiile „Virgil Coman“ și „Gheorghe Dumitrașcu“ (galerie foto)

27 Jan 2018 3989

Histria Comimpex 97 şi Histria Industry, absorbite de Halmiris Trade SRL. Legături cu ex-preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir

14 Aug 2017 3803

UPDATE Liberalii constănţeni joacă la cacialma? Fostul preşedinte Dragomir şi primarul de la Mangalia au semnat moţiunea Buşoi! (galerie foto)

16 May 2017 3719

Revista presei locale

28 Apr 2017 4993