Răceală la vârf Traian Băsescu, ignorat de Nicolas Sarkozy

Devine tot mai evident că prietenia româno-franceză la nivel de şefi de stat nu mai e ce-a fost. Preşedintele Nicolas Sarkozy pare să-l fi tratat cu răceală pe omologul său român, Traian Băsescu, iar acesta, nervos, a fost consolat de premierul italian, Silvio Berlusconi.

După fotografia de grup a liderilor prezenţi la summitul NATO de la Lisabona, camerele de luat vederi au surprins o discuţie care nu pare să fi fost dintre cele mai cordiale între preşedintele Traian Băsescu şi omologul său de la Paris, Nicolas Sarkozy.

Din imagini pare să se vadă cum Sarkozy, cu o mină rece, îi refuză preşedintelui Băsescu ocazia de a purta o conversaţie. Vizibil iritat, Băsescu se îndreaptă către premierul italian Silvio Berlusconi, care tocmai se întreţinea cu omologul său ungar, Viktor Orban.

Berlusconi, mult mai cordial decât Sarkozy, nu numai că-i strânge mâna călduros, însă duce degetul la tâmplă ca şi cum ar spune "Lasă-l în pace, e nebun". Nu se ştie dacă subiectul conversaţiei dintre Băsescu şi Berlusconi era chiar preşedintele Nicolas Sarkozy.

Oricum, nu e prima dată când din imaginile surprinse la un summit trădează răceala lui Sarkozy faţă de preşedintele României. Acum două luni, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, fotoreporterii au surprins o atitudine asemănătoare a preşedintelui francez faţă de cel român, în contextul divergenţelor legate de repatrierea romilor români şi bulgari din Hexagon.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 672

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 564

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 725

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 986

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1304

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1573

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 980

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 769

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 613

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 819

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 690

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1016

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 618

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 744