Război în PSD? Zgonea îi cere lui Dragnea să-şi asume problemele juridice

 
Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui PSD, Valeriu Zgonea îi cere lui Liviu Dragnea să-şi asume problemele juridice. Acesta vorbeşte despre un crez pe care el şi Dragnea l-au împărtășit atunci când au venit în fața Congresului. 

„Cu respect față de sutele de mii de membrii PSD,
Am fost mereu un om de stânga. De peste 20 de ani, mi-am dedicat viața principiilor și valorilor social-democrate. Am luptat împreună, am câștigat împreună și am suferit împreună de multe ori. Împreună am dus campanii chiar împotriva unora care astăzi sunt în partidul nostru (PD, PRM, PDL etc) și ne dau lecții despre ce înseamnă să fii social-democrat. Care ne spun nouă că trebuie să înălțăm ziduri cât mai înalte, care să ne apere de realitatea de afară.
Eu cred că acest lucru este profund greșit. Și că social-democrația înseamnă tocmai să dărâmăm zidurile dintre noi și oameni. Să fim aproape de ei și să găsim soluții la problemele lor.
Acesta este motivul pentru care am acceptat, anul trecut, să fac echipă cu Liviu Dragnea. Pentru că amândoi am fost de acord să venim în fața Congresului cu o promisiune fermă, din suflet: modernizarea stângii din România. Și reașezarea ei pe trei principii fundamentale: decență, integritate și responsabilitate. Să dăm un semnal clar pentru întreaga clasă politică că e timpul să se schimbe și că PSD – cel mai mare și important partid din România, va fi vârful de lance al acestei schimbări.
Acea promisiune să știi că o respect, Liviu!
O respect, pentru că, în acești 20 de ani de când sunt în partid, i-am cunoscut pe mulți dintre sutele noastre de mii de membri. Și pot spune că aceștia sunt oameni muncitori , responsabili și decenți.
Nu trebuie să permitem NICIODATĂ ca acestor oameni să li se pună o etichetă pe care nu o merită.
NU trebuie sa fie în defensivă atunci când cer votul oamenilor care văd în noi speranța unui viitor mai bun!
Nici să li se bată obrazul pentru ceea ce NU au făcut !
Nu accept ca munca acestor oameni să fie călcată-n picioare de adversarii politici, care ne pot specula problemele, atunci când noi le permitem să apară.
PSD e un partid de oameni onesti si serioși, care nu merită să ducă povara unei imagini afectate de problemele unor lideri, indiferent cine sunt aceștia. Acesta este dreptul lor. Și nu o abstracție.
A fi lider înseamnă a avea responsabilitate dincolo de orice altceva. Iar în PSD, spre deosebire de alte partide, un lider are responsabilitatea destinului politic a peste jumătate de milion de suflete. Cărora trebuie să le insufle încredere și speranță. Nicidecum să le arunce în spate propriile sale probleme.
Acesta este crezul pe care și eu și Liviu l-am împărtășit atunci când am venit în fața Congresului.
Este un crez de care eu mă voi ține până la capăt! Sper și cred că, după toată emoția de vineri, te vei ține și tu, Liviu!

Pentru că PSD este o familie, în care principiul de bază este solidaritatea. Dar o solidaritate cu valorile și principiile de stânga, și nu una împotriva justiției.
Viața ne-a demonstrat că ori de câte ori am fost duplicitari și pasivi față de dorințele oamenilor, lumea ne-a sancționat și am pierdut alegerile.
Și nu e drept ca viitorul Partidului Social Democrat să fie periclitat din cauza unor interese personale / de grup.

Avem o șansă istorică : să recâștigăm alegerile locale si parlamentare. Și să guvernăm din nou țara în interesul oamenilor.
Vom câstiga alegerile locale pentru că am demonstrat seriozitate și performanță în ceea am facut în administrația locală. Dar putem pierde definitiv încrederea oamenilor în marele proiect PSD.
2016 este anul victoriei sau al înfrângerii definitive pentru PSD.
Depinde de noi toți ce ne dorim și ce alegere facem...”, este mesajul complet al lui Valeriu Zgonea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Creditorii RADIONAV SA, convocați în adunare de lichidator judiciar A&A Consultants SPRL! Iată care va fi ordinea de zi

07 Jan 2024 847

Insolvențe Constanța ANCOM (prezidată de Valeriu Zgonea, fost lider PSD), este interesată să cumpere bunurile RADIONAV SA!

26 Dec 2023 1529

Nașul de cununie al deputatei PSD, Cristina Dumitrache, ales preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

09 May 2023 1867

Averea și interesele Cristinei Dumitrache, deputatul constănțean aflat la al patrulea mandat (DOCUMENTE)

18 Aug 2022 3543

ZIUA-n amiaza mare Crescută de oameni de afaceri și politicieni, soție de academician. Dezvăluirile deputatei Cristina Dumitrache (VIDEO)

02 Jul 2022 2645

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea achitat pentru trafic de influenţă. Decizia instanței, definitivă

11 Feb 2022 1565

Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, trei ani de închisoare cu executare (minută)

03 Feb 2020 2000

Liviu Dragnea, de la penitenciar, la tribunal. În ce dosar este audiat ca martor fostul preşedinte PSD

12 Sep 2019 1920

Liviu Dragnea își însoară, azi, fiul, la Palatul Snagov. Meniu, exclusivist pentru invitați

26 Aug 2018 4471

Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată de procurorii DNA

03 Jan 2018 2430

Unul dintre suspecţii din dosarul în care Valeriu Zgonea este cercetat de procurorii DNA şi-a recunoscut faptele

27 Dec 2017 1942

Valeriu Ștefan Zgonea, pus sub control judiciar de procurorii DNA

15 Feb 2017 2260

Valeriu Zgonea la DNA

15 Feb 2017 2053

Azi, Curtea Constituţională discută sesizările lui Valeriu Zgonea. Detalii

28 Jun 2016 2199

Judecătorii de la CCR vor fi nevoiți să rezolve astăzi neclaritățile din Camera Deputaţilor

21 Jun 2016 1911