Liviu Dragnea, de la penitenciar, la tribunal. În ce dosar este audiat ca martor fostul preşedinte PSD

Astăzi, fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea, a fost adus la Tribunalul Bucureşti pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea este judecat pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

La începutul procesului, judecătorul care se ocupă de acest caz a anunţat că sunt programaţi să fie audiaţi ca martori Liviu Dragnea şi fostul premier Victor Ponta, informează agerpres.ro.

Ponta nu s-a prezentat la ora stabilită de instanţă, iar magistratul a decis să amâne procesul pentru scurt timp.

Mai mult, judecătorul a decis ca audierea martorilor să se facă în şedinţă nepublică. Procurorul de şedinţă a susţinut că audierile ar trebui să se facă în şedinţă publică, însă judecătorul Gheorghe Tudorel Zgondea a precizat că, ''având în vedere calitatea publică a martorilor'', se impune ca şedinţa să fie cu uşile închise.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dumitru Dobrică, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a acestuia.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

''La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu - Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu - Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale'', precizează procurorii anticorupţie, citează agerpres.ro

DNA menţionează că, în aceeaşi cauză, Dumitru Dobrică, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004 - decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1828

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1449

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1215

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1420

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3549

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3839

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2990

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1426

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1329

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1456

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1649

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1597

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1500

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2054

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2637