Revine problema maşinilor cu numere de Bulgaria. Vezi legea

mem17.jpgCetăţenii români care au evitat plata taxelor în România şi au preferat să circule cu maşini înmatriculate în alte state pe numele altor persoane, în general în Bulgaria, nu vor mai putea circula cu ele decât 90 de zile.

Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul, reşedinţa ori rezidenţa normală în România vor putea circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 90 de zile de la data dobândirii titlului, dar nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic. Prevederea apare într-un proiect de lege pentru modificarea OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Vezi proiectul de lege

Totuşi, regula nu se aplică „autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare. Însă, poliţiştii români vor solicita celor care conduc maşini cu numere străine şi „un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul" iar "acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată".

Citeşte mai departe pe http://www.money.ro/adio-masini-cu-numere-de-bulgaria_1186141.html


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

04 May 2024 371

Lupte Daniel Sandu, de la CSM Constanța, medaliat în Bulgaria, la turneul „Petko Sirakov & Ivan Iliev“

02 May 2024 595

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 540

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 292

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1251

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 576

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 279

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 398

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 831

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1621

Bulgaria va trece la moneda euro de anul viitor

13 Apr 2024 540

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 474

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 488

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 759

Un elicopter militar a survolat plaja în stațiunea Mamaia, în zona hotelului Parc (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 883