Românii din Marea Britanie au aflat de la AEP cum pot vota

 
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut astăzi, o serie de întâlniri cu autoritățile locale și cu membrii comunității românești din Londra. În cadrul dialogului cu reprezentanții Consiliilor Locale din Harrow, Brent și Kensington, a fost reiterat interesul ambelor părți pentru dezvoltarea și diversificarea cooperării bilaterale, în contextul Parteneriatului Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii. Ministrul delegat a reafirmat deschiderea autorităților române pentru intensificarea colaborării în domenii de importanță majoră pentru ambele părţi, precum securitate, economie, energie, IT&C, infrastructură, agricultură și turism.
 
De asemenea, a vorbit despre importanţa pe care o acordă statul român pentru respectarea drepturilor fundamentale instituite prin Tratatele UE. În context, a punctat importanţa respectării liberei circulații a persoanelor si forței de muncă, în special a  mobilității lucrătorilor şi accesului nediscriminatoriu la sistemul de securitate socială.
 
Agenda vizitei la Londra a cuprins și o întâlnire cu membrii comunității românești, prilej cu care a fost reiterat sprijinul statului român pentru românii stabiliți în afara granițelor. Ministrul delegat a evidențiat rolul important pe care îl are comunitatea românească din Marea Britanie la promovarea imaginii României precum şi contribuţia net pozitivă a lucrătorilor români la economia Marii Britanii. Totodată, oficialul român a subliniat rolul educaţiei pentru păstrarea şi promovarea limbii şi culturii române în rândul comunităţilor româneşti din străinătate, în special în rândul copiilor români care sunt integraţi în sistemele educaţionale locale. În acest sens, s-a discutat despre dezvoltarea proiectelor vizând studiul facultativ al limbii române ca limbă maternă în învăţământul de stat din regiunile sau localităţile în care se regăsesc comunităţi româneşti consistente. Oficialul a accentuat importanța conservării și întăririi legăturii pe care tinerele generații o au cu țara de origine, prin însușirea unor cunoștințe legate de istoria, limba și civilizația românească.
 
Întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din Londra a prilejuit și organizarea unei sesiuni de informare privind noile modalități de vot pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Ministrul delegat a transmis că autorităţile implicate în desfăşurarea procesului electoral, vor lua toate măsurile necesare pentru ca acesta să se desfășoare în condiții de deplină legalitate și corectitudine, astfel încât un număr cât mai mare de români aflați în străinătate să își poată exercită dreptul la vot. Reprezentanții Autorității Electorale Permanente au prezentat pașii necesari înscrierii în Registrul electoral și au răspuns întrebărilor referitoare la scrutinul din toamna acestui an.
 
Vizita ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, în Regatul Unit al Marii Britanii, continuă cu o serie de întâlniri la Edinburgh cu reprezentanții comunității românești şi mediului asociativ din Glasgow, Inverness, Belfast, Liverpool, Leeds şi Newcastle upon Tyne.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 469

S-a constituit oficial Biroul Electoral Central. Partidele au desemnat avocați cunoscuți în BEC

16 Mar 2024 708

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat Ghidul de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor (DOCUMENT)

15 Mar 2024 519

Preşedintele AEP, Toni Greblă Pentru alegerile din data de 9 iunie, europarlamentare şi locale, va exista o singură infrastructură electorală (VIDEO)

08 Mar 2024 770

„Alegerile trebuie să fie organizate impecabil“ Conducerea AEP, întâlnire cu instituţiile implicate în organizarea alegerilor europarlamentare din 9 iunie

19 Jan 2024 729

UPDATE Un consilier parlamentar din cadrul AEP Constanța a demisionat. Ce a scris in demisia trimisa lui Toni Greblă (document)

19 Sep 2023 2176

Delegație a liderilor USR din regiune, din care face parte și Stelian Ion, la Întâlnirea Regională – Regiunea 2 Sud-Est a PMP (FOTO)

08 Jul 2023 1220

AEP a decis plata subvenției către PMP. Cum a reacționat Eugen Tomac?

05 Jul 2023 1145

Ce subvenții au primit partidele politice în luna mai 2023?

04 Jun 2023 1190

Excepție fac contribuțiile din campaniile electorale PSD vrea ca partidele politice să publice în Monitorul Oficial şi să comunice AEP veniturile totale din cotizaţii și donații

17 Apr 2023 1413

Toni Greblă este noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

28 Mar 2023 1177

Câți cetăţeni cu drept de vot mai sunt înscriși în Registrul electoral ?

05 Jan 2023 1424

A murit primul președinte al AEP, Octavian Opriș

28 Sep 2022 1432

Partidul Makedonarmânilor se judecă la Constanța cu Autoritatea Electorală Permanentă

13 Apr 2022 2121

Semnăturile depuse pentru organizarea referendumului de demitere a primarului din Agigea validate de AEP și Direcția de Evidență a Persoanei

13 Jan 2022 6297